MENIU CAUTĂ
, de Valentina Postelnicu

Alianţa 2020 USR-PLUS reclamă apariţia unor pliante cu sigla alianţei, cu un mesaj privind obligativitatea avortului. S-a depus plângere la Poliţie

Distribuie

Alianţa 2020 USR PLUS anunţă, într-un mesaj postat pe reţelele de socializare, că va depune plângere la Poliţie pentru folosirea ilegală a identităţii formaţiunii de către persoane care răspândesc pliante cu un mesaj referitor la obligativitatea avortului.

Alianţa reclamă o „alertă de manipulare”, într-un mesaj pe Facebook, şi avertizează că au fost distribuite în Cluj-Napoca pliante care arată că „avortul trebuie să fie obligatoriu pentru 92% dintre români”.


„Avortul trebuie să fie mandatoriu şi obligatoriu pentru familiile care nu au un venit mediu, pentru familiile care nu pot asigura creşterea sau hrănirea corespunzătoare a copilului, pentru familiile în care niciunul dintre cei doi parteneri în creşterea şi educarea copilului nu are loc de muncă”, este mesajul unui pliant care poartă însemnele Alianţei 2020 USR PLUS şi despre care reprezentanţii grupului avertizează că nu le aparţine, reclamând că reprezintă o falsificare a identităţii.

Reprezentanţii Alianţei spun că vor descoperi producătorii şi distribuitorii acestor pliante „otrăvite” cu ajutorul susţinătorilor lor şi că vor semnala Poliţiei fiecare act care prejudiciază imaginea şi credibilitatea candidaţilor grupării.

„Vom face plângere la Poliţie pentru folosirea ilegală a identităţii Alianţei. Vom face de urgenţă şi sesizări către AEP să ia toate măsurile legale în acest caz revoltător de intoxicare cu minciuni. Am identificat deocamdată în Cluj-Napoca şi în două comune din judeţul Cluj pliantele otrăvite prin care se încearcă compromiterea noastră cu citate false şi personaje inventate. Le cerem tuturor membrilor şi simpatizanţilor noştri să ne ajute să oprim astfel de atacuri murdare. Să ni le semnaleze imediat ce apar. Să fie pregătiţi pentru o luptă cu adversari care, iată, depăşesc orice limită pentru a ne opri”, arată mesajul Alianţei 2020 USR PLUS.

Pliantele au fost, potrivit reprezentanţilor Alianţei, distribuite în cutiile poştale ale oamenilor, ca să îi sperie.

„Ne-au făcut securişti, au încercat să ne oprească să ne înscriem în cursa electorală, au inventat tema falsă a atacului la proprietate, ne-au distrus, ca nişte tâlhari, noaptea, corturile de campanie şi afişajul electoral. Acum, însă, au dus dezinformarea şi manipulările într-o zonă sensibilă, cea legată de copii, de dreptul şi dorinţa oamenilor de a avea copii. Au tipărit pliante false pe care au pus cea mai ticăloasă minciună, anume că noi vrem ca avortul să fie obligatoriu în România. Şi au inventat şi un fals membru al Alianţei care ar fi spus asta. Aceste pliante otrăvite cu dezinformări abjecte au fost puse în cutiile poştale ale unor oameni. Ca să îi sperie”, mai arată mesajul postat pe reţelele de socializare de către membri Alianţei 2020 USR PLUS.

Citeşte şi: Cum le-au dat judecătorii cu dosarul în cap procurorilor DIICOT și șefului PSD al Radio România după ce aceștia folosiseră „handicapul mental sever” al fetei unui redactor muzical pentru ca angajata să recunoască o pedeapsă nemeritată!

Comentarii