Trei tineri au fost grav raniti, ieri, in urma unei avalanse in ”Strunga Dracului”, din Muntii Fagaras. Acestia participau la cursuri de alpinism. Ei au fost cautati inclusiv cu caini, fiind descoperiti de cei 17 colegi ai lor dupa aproape trei ore.

Desi meteorologii si salvamontistii i-au prevenit asupra riscului producerii de avalanse in Muntii Fagaras, acestia nu au fost luati in seama, iar nenorocirea s-a produs ieri la amiaza. Cei trei faceau parte dintr-un grup de 20 de tineri care luau cursuri de alpinism. Ei au fost surprinsi de avalansa, in zona ”Strunga Dracului”, cand se pregateau sa escaladeze Varful Negoiu.

”Au plecat de la Balea Lac spre Lacul Caltun, urmand sa se deplaseze spre Cabana Negoiu. Au fost avertizati ca exista pericol de avalansa, dar n-au tinut cont”, a declarat Leo Klingeis, cabanier la Balea Lac. ”Cei trei, pe langa hipotermie, au suferit, se pare, si mai multe leziuni. Din pacate, conditiile meteo n-au permis elicopterului solicitat sa aterizeze in zona, astfel ca recuperarea acestora nu se va putea face decat terestru”, ne-a declarat seful Salvamont Sibiu, Adrian David.

23 de morti in 1977

Zona in care s-a produs avalansa este cunoscuta ca fiind cea mai periculoasa de pe traseul Muntilor Fagaras. Pe 17 aprilie 1977, 23 de persoane din care 16 elevi si 7 cadre didactice de la Liceul Brukenthal din Sibiu si-au pierdut viata, fiind  maturate de o avalansa.

Ultima ora

Victimele au fost recuperate cu un elicopter particular si transportate de urgenta la Spitalul Judetean Brasov. Tinerii, doua fete si un baiat, au suferit mai multe fracturi. Medicii spun ca starea lor este stabila, dar ca vor avea nevoie de cateva zile de ingrijiri medicale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Gabi Bădălău și Ema Uta - cuplul bombă al anului! Cei doi au plecat în Dubai împreună și 4 zile au stat numai în cameră. Gabi a prins un moment, a sunat-o pe Bianca Drăgușanu și.... Detalii care te lasă fără răsuflare despre patrulaterul amoros
Viva.ro

Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Libertateapentrufemei.ro
Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Orașul din România care are un potențial ieșit din comun. Un consultant al Băncii Mondiale s-a folosit de un serial de pe Netflix ca să explice
FANATIK.RO
Orașul din România care are un potențial ieșit din comun. Un consultant al Băncii Mondiale s-a folosit de un serial de pe Netflix ca să explice
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Observatornews.ro
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI