„Munții noștri au început să duhnească”. Alpiniștii au lăsat 3 tone de excremente pe Everest și vor trebui de acum să strângă tot ce lasă în urmă

 10 comentarii
Arhiva foto

Alpiniștii care urcă pe Muntele Everest vor trebui să-și curețe propriile excremente și să le aducă înapoi în tabăra de bază, pentru a fi eliminate, au transmis autoritățile nepaleze, citate de BBC

Municipalitatea Pasang Lhamu, care acoperă cea mai mare parte a regiunii Everest, a introdus noua regulă ca parte a măsurilor mai largi în curs de implementare.

Din cauza temperaturilor extreme, excrementele rămase pe Everest nu se degradează complet. „Primim plângeri că excrementele umane sunt vizibile pe stânci și unii alpiniști se și îmbolnăvesc. Acest lucru nu este acceptabil și ne afectează imaginea”, a declarat Mingma Sherpa, președintele municipalității rurale.

„Vor fi verificați la întoarcerea în tabăra de bază”

În acest sens, cei care vor încerca să urce pe Everest, cel mai înalt vârf din lume, și pe Muntele Lhotse vor fi obligați să cumpere pungi pentru excremente din tabăra de bază și vor fi „verificați la întoarcere”. „Munții noștri au început să duhnească!”, a insistat Mingma Sherpa.

În timpul sezonului, alpiniștii își petrec cea mai mare parte a timpului în tabăra de bază, aclimatizându-se la altitudine. Aici există corturi cu toalete, prevăzute cu butoaie care colectează fecalele.

Dar odată ce își încep călătoria, lucrurile devin dificile. Cei mai mulți dintre alpiniști sapă o groapă, dar cu cât urci pe munte, unele zone au mai puțină zăpadă, așa că trebuie „să mergi la toaletă” în aer liber.

Foarte puțini își aduc excrementele înapoi în pungi biodegradabile după ascensiunea care poate dura săptămâni.

Gunoiul rămâne o problemă uriașă pe Everest și pe alți munți din regiune, deși au existat tot mai multe campanii de curățare, inclusiv una anuală, condusă de armata nepaleză.

„Muntele a devenit toaletă în aer liber”

„Deșeurile umane rămân o problemă majoră, mai ales în taberele înalte, unde nu putem ajunge”, a explicat Chhiring Sherpa, directorul executiv al organizației neguvernamentale Sagarmatha Pollution Control Committee (SPCC).

Deși nu există o cifră oficială, organizația estimează că sunt aproximativ 3 tone de excremente umane între tabăra 1, de la partea de jos a Everestului, și tabăra patru, spre vârf.

Iar Stephan Keck, un ghid montan internațional care organizează și expediții pe Everest, a declarat că South Col și-a câștigat reputația de „o adevărată toaletă deschisă”.

La 7.906 metri altitudine, South Col servește drept bază înainte ca alpiniștii să încerce să atingă vârfurile Everest și Lhotse.

Cumpără 8.000 de pungi din SUA

Autorizat de municipalitatea rurală Pasang Lhamu, SPCC va achiziționa aproximativ 8.000 de pungi biodegradabile din SUA, pentru aproximativ 400 de alpiniști străini și 800 de șerpași pentru următorul sezon de alpinism, care începe în martie.

Aceste pungi conțin substanțe chimice și pulberi care solidifică excrementele umane și le fac în mare parte inodore.

Mingma Sherpa, primul nepalez care a escaladat toți cei 14 munți peste 8.000 de metri, a declarat că utilizarea unor astfel de pungi pentru gestionarea deșeurilor umane a fost încercată și testată pe alți munți.

„Alpiniștii au folosit astfel de pungi pe Muntele Denali, cel mai înalt vârf din America de Nord și în Antarctica, de aceea pledăm pentru asta”, a mai spus Mingma, care este și consilier al Asociației de alpinism din Nepal.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    Vale25 11.02.2024, 14:56

    Trebuie să aplice sancțiuni dure celor care nu respectă regulile.

  • Avatar comentarii

    Vale25 11.02.2024, 14:57

    O să vină cu excrementele la pachet, la fel cum oamenii trebuie să strângă după animalele lor de companie.

  • Avatar comentarii

    Claudea 11.02.2024, 15:01

    Uneori omul se comporta mai ceva ca animalul. Trebuie luate masuri.

  • Avatar comentarii

    lipanileana 11.02.2024, 16:12

    Așa trebuie să fie verificați și sancționați daca nu respecta.

  • Avatar comentarii

    MrJohny 11.02.2024, 18:02

    La ce taxe pretind ar trebui să facă niște toalete cu rezervoare și să le recupereze ei. Trăiesc de pe urma alpiniștilor. Chestia cu verificarea e relativă. Unii pot merge de câteva ori pe zi la toaletă alții la câteva zile. Adică sa urci rahatul pe Everest și apoi să-l cobori?

ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!