Am fost la un spectacol de operă la Odesa. Întârziat cu aproape o oră din cauza unei alarme de atac aerian, când artiștii și publicul au mers în adăpost
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Iosif Stalin a ieșit furios de la „Lady Macbeth din Mțensk”, de Dmitri Șostakovici, în 1936, din cauza îndrăznelii sexuale și a eroinei creionate mult prea avangardist. Dintotdeauna opera a fost politică, în sensul legăturii necruțătoare cu viața societății. Libertatea a deplasat o echipă de doi jurnaliști, o reporteră și un fotoreporter, în Odesa, pentru a participa la deschiderea stagiunii în plin război.
Cuprins:
- Tânăra avocată Elena
- Înapoi în sală
- Războiul compozitorilor
- „În lagărele de concentrare nu cântau muzica lui Wagner, nu-i așa?”
- Operele celebre sunt sinonime cu provocarea
- „Noi să ne împotrivim”
- „Opera din Odesa este ca Turnul Eiffel pentru parizieni”
- La Odesa se făcea operă cu un secol înaintea României
- Artiștii au strâns nisip pentru sacii care au protejat opera
- Au adunat pentru premieră artiștii refugiați prin Europa
- Odiseea costumelor
- Alarma a cruțat spectacolul
Plasatoarele îmbrăcate în costume negre, cu broșe în formă de balerină în piept, ne preiau de la intrare. „Urmați-mă, urmați-mă!”, tot repetă femeia către șirul indian de rochii și costume care deja s-a format în spatele ei.
Lăsăm în urmă cabinele artiștilor și coborâm la subsol. Un indicator dezvăluie destinația: „авіаційне укриття - shelter” („adăpost antiaerian”). Culoarele se tot îngustează ca într-o peșteră.
<strong>În burta Operei din Odesa, sute de oameni, aliniați pe bănci, așteaptă. Becuri slabe, pereți albi, fântâni cu apă și pahare din plastic în câte un colț.</strong>
Tânăra avocată Elena
„Știți, la noi e război și când sunt alarme, așa e procedura”, ne explică de pe banca din față Elena. Tânăra avocată, într-o rochie lungă, stă lângă perete, încadrată ca într-un tablou de familie de mama și tatăl său. „Ți-e frică?”, mă întreabă. Se creează familiaritatea aceea de compartiment de tren, o legătură spontană și fără nicio obligație. Suntem într-un tren subteran, imposibil de imaginat înainte de 24 februarie. Cine credea că la două ore de mers cu avionul de Viena vor ajunge să moară și să fie răniți sute de mii de oameni, împușcați, zdrobiți, mutilați din ambele tabere?
Tatăl Elenei o roagă să ne traducă în engleză că bunicii lui sunt din Cernăuți, el - rus, ea - româncă. „Noi am fost mereu aproape unii de alții, am trăit în pace...”, spune bărbatul.
Înapoi în sală
O notificare pe telefon ne ridică în picioare: „Guvernul Ucrainei a anulat alarma la 16.32”. Suntem din nou conduși la locurile din sala de spectacol peste care luminează regal un candelabru din cristal, lung de 12 metri. Pe tavan sunt diferite scene shakespeariene. Scaune îmbrăcate în catifea roșie, stucaturi aurite și oglinzi.
Scârțâiturile acordării instrumentelor și vânzoleala generală pentru căutarea locurilor și câte un selfie schimbă pe loc atmosfera. Urmează să înceapă spectacolul de operă contemporană „Katerina”, de Alexander Rodin, după un poem de Taras Șevcenko - Eminescu al Ucrainei. Începe al 213-lea sezon al operei în cei 213 ani de existență și e pe sfârșite a 262-a zi de război.
Războiul compozitorilor
Cu câteva ore înainte, în Milano, de unde adesea se fixează ceasul în opera lirică a lumii, directorul muzical al Teatrului Scala, Riccardo Chaily, apăra alegerea spectacolului care le va deschide stagiunea pe 7 decembrie: opera „Boris Godunov”, a compozitorului rus Modest Mussorgski.
Consulul Ucrainei la Milano a cerut conducerii teatrului să nu înceapă cu un spectacol rusesc care are „posibile elemente de propagandă”. Scala nu a răspuns oficial până sâmbătă, 12 noiembrie.
„Să tai o capodoperă, care se încheie cu nebunie și cu moartea țarului, înseamnă să penalizezi cultura. Ideea este de a face legătura între «Macbeth» și «Boris», legându-le de abuzul de putere care consumă și duce la nebunie. Vrem să-l desființăm pe Shakespeare? În ianuarie vom cânta Ceaikovski, apoi un concert pentru cea de-a 70-a comemorare a morții geniului ucrainean Prokofiev. Există o lipsă de obiectivitate în ceea ce privește arta”, a spus Chaily, citat de ziarul Corriere.
Celelalte mari opere ale lumii, din New York, Londra, Paris și Viena, par însă să fi evitat elegant deschiderea stagiunii cu lucrări ale compozitorilor ruși. Stai în sala din Odesa și nu poți să nu te gândești că fie faci precum Scala, fie precum Metropolitan, oricum e genul de alegere în care vei ieși rău. Războiul neprovocat început de Rusia a tulburat lumea până la a nu ne mai înțelege unii cu alții.
„În lagărele de concentrare nu cântau muzica lui Wagner, nu-i așa?”
O întrebăm ce crede pe Oksana Taranenko, regizoarea spectacolului „Katerina”. „În timp de război, arta este politică”, nu ezită ea. „Pentru că arta este una dintre puterile soft, subtile. Ne place sau nu, dar în spatele fiecărui nume de operă lirică - fie «Spărgătorul de nuci», fie «Lacul lebedelor» sau oricare altul - sunt semnificații, sunt coduri culturale, valori. Putem vedea unde ne-au dus aceste valori și unde a dus poporul rus”.
„Risc să par dură, dar în lagărele de concentrare nu cântau muzica lui Wagner (antisemit și compozitorul preferat al naziștilor, a cărui muzică e încă interzisă neoficial în Israel), nu-i așa?”, mai spune femeia.
Acum, când copiii noștri sunt uciși, femeile noastre sunt violate și infrastructura ne este distrusă, poate că nu e timpul pentru muzica rusă. Măcar pentru o perioadă, măcar până când câștigăm războiul să o oprim...Oksana Taranenko:
În urmă cu o lună, dirijorul ucrainean Yuri Kerpatenko a fost împușcat de soldații ruși pentru că nu a vrut să participe la un concert din Hersonul încă ocupat. Ministrul ucrainean a povestit că artistul a refuzat vehement să coopereze la concertul de pe 1 octombrie, realizat cu intenția de a demonstra „îmbunătățirea vieții pașnice” din Herson.
Operele celebre sunt sinonime cu provocarea
Inventată în Florența anilor 1600 ca un gen al elitelor, acțiunea operei poate părea caraghioasă: aproape mereu mor unul sau mai multe personaje. Nu este străină nici de adulter, linșaj, trădare, mașinații politice și zarzavaturi emoționale, toate strânse într-un buchet de costume extravagante și puneri în scenă scumpe.
Totuși, cei 400 de ani de când a fost inventată opera lirică nu s-au jucat niciodată după cortina inocenței politice. Opere celebre au provocat scandaluri, revolte sau măcar furia cenzorilor.
Opera comică „Nunta lui Figaro”, de Wolfgang Amadeus Mozart, de pildă, scrisă chiar înainte de Revoluția franceză, a fost interzisă timp de cinci ani. Figaro avea un monolog care critica privilegiile aristocrației, bucată care a fost înlocuită cu o arie despre cât de nestatornice sunt femeile.
Canțoneta „Sull'aria”, care îi aruncă în visare și pe deținuții celebrului film „The Shawshank redemption” („Închisoarea îngerilor”), este dialogul cântat suav a două mezzosoprane care încercau să-l pedepsească pe Figaro. Aria vine să forțeze includerea femeilor în Declarația Drepturilor Omului din 1789, spun istoricii.
În fine, Iosif Stalin a fost scos din minți de Dmitri Șostakovici, în 1936. Pravda, ziarul oficial, a condamnat în ediția de a doua zi opera și așa a început declinul carierei compozitorului.
„Noi să ne împotrivim”
„Katerina” lui Rodin nu scandalizează, e o tragedie care spune o poveste de la 1800: o fată ucraineană se îndrăgostește de un soldat rus, care în final o părăsește. Rămasă singură cu un copil, Katerina se sinucide.
Directoarea spectacolului speră ca spectatorii să extragă un mesaj actual. „La acel moment, rușii reprezentau atitudinea imperialistă, la acel moment, Katerina nu avea de ales și sfârșitul ei a fost cel al unei victime. Doar acum noi avem de ales, nu trebuie să ne victimizăm. Sper ca publicul să preia această idee când pleacă de la operă: să nu mai fim niciodată așa, ci să ne împotrivim!”. Oksana Taranenko nu se ascunde: gândește arta ca o formă de rezistență într-o țară agresată de un vecin de cinci ori mai mare.
„Opera din Odesa este ca Turnul Eiffel pentru parizieni”
Se anunță începerea spectacolului și regulile: în caz de alarmă de atac aerian, toată lumea se întoarce în buncăr. Dacă alarma durează mai mult de o oră, spectacolul se anulează.
Apoi, prezentatoarea le urează tuturor „bine ați venit” și amintește de victoria recentă: retragerea trupelor ruse din Herson. Sala se cutremură de aplauze. Un bărbat strigă „Slava Ukraini” și un cor de voci îi răspunde: „Ukraini Slava!”. Când se sting și ultimele tuse decorative, se ridică cortina.
Pe un ecran transparent sunt proiectate scântei luminoase, într-o feerie care înglobează ca într-un glob bucuria Crăciunului dintr-un sat ucrainean. Intră în scenă corul.
La Odesa se făcea operă cu un secol înaintea României
Din cele 24 de scene operistice din „Katerina”, 18 sunt pentru cor. Vocile lor fine ca untul vibrează în sute de inimi de ucraineni din Nikolaev, Zaporojie, Herson, Odesa, veniți la premieră. Și cu o seară înainte, peste o sută de oameni au venit cu steagurile galben-albastre în fața operei, să celebreze eliberarea orașului Herson.
„Opera din Odesa este ca Turnul Eiffel pentru parizieni”, spune Oksana Taranenko. Clădirea actuală a fost construită în stil neobaroc în 1887, de arhitecți austrieci, după ce vechea clădire, realizată în 1806, a ars. De 216 ani, opera are un loc al ei la Odesa. În comparație, România a înființat prima instituție publică de operă în 1919, la Cluj.
Artiștii au strâns nisip pentru sacii care au protejat opera
Oksana lucrează la operă din 2011, cu mici pauze, fiind artist freelancer. Originară din Kiev, a plecat împreună cu familia din țară când a început războiul. „După trei zile de condus, am ajuns într-un hotel din România și a fost pentru prima dată când m-am uitat la știri. Erau videouri și fotografii cu opera baricadată. Apoi au mai apărut videouri cu soliștii noștri pe plajă adunând nisip pentru sacii care să înconjoare opera și care cântau imnul nostru național”, își amintește artista.
Aflată în inima orașului, la doi pași de portul atacat în mai multe rânduri de rachete de croazieră și drone, opera a fost baricadată la începutul războiului și tot centrul închis. La fel ca în Al Doilea Război Mondial, își amintesc locuitorii care au prins războiul sau au aflat detaliile de la cei dispăruți.
Mi-a rupt inima să văd imaginile astea, pentru că doar cu două zile înainte fusesem toți împreună și cântam și într-un timp atât de scurt am ajuns la acele imagini devastatoare. Oksana Taranenko, directoarea spectacolului:
Au adunat pentru premieră artiștii refugiați prin Europa
S-a întors însă în Ucraina imediat ce opera a anunțat-o că vor să reia pregătirile pentru „Katerina”. Au avut o avanpremieră în septembrie. Conducerea a încercat să-i adune pe artiștii refugiați prin toată Europa. Au reușit să-l aducă din armată și pe directorul lor de balet. „Face parte din divizia tactică, lucrează în spital, așa că pentru el a fost un moment fericit, pentru că s-a întors la sine însuși. Suntem fericiți că noi suntem în această clădire superbă și facem lucrurile pe care le știm și le iubim, în timp ce alți oameni nu au asta, pentru că sunt pe front”.
Operei îi lipsește în continuare o treime dintre artiști. Se simte cel mai mult lipsa sopranelor, cele mai multe femei tinere cu copii care au fugit să-i protejeze.
Vorbim cu artiștii. Oksana Chaika-Movchan, de exemplu, a stat în România până la începutul verii cu cei doi copii și a lucrat la Opera din București până la încheierea stagiunii din vară. A revenit pentru producția „Katerina” și pentru că începeau copiii școala.
„A fost extraordinar pentru mine că teatrul a decis să-și continue activitatea și mai ales cu această operă. Românii au fost foarte calzi, le sunt recunoscătoarea celor care mi-au oferit adăpost. Și în România am putut cânta, dar aici suntem acasă”, a spus artista.
Odiseea costumelor
O încântă că joacă într-o operă atât de muncită. În timpul reprezentației, solista și colegii ei din cor își schimbă costumele de patru ori. 320 de costume sunt necesare. Și nu e deloc simplu.
<strong>Când a izbucnit războiul, materialele pentru costume erau în Harkiv, iar designerii se refugiaseră în Polonia. Cele mai simple lucruri devin dificile ca o aselenizare. </strong>
„I-am sunat și i-am rugat să ne salveze materialele, așa că s-au întors în Harkiv să salveze materialele, le-au trimis fie cu poșta, fie pe microbuze. Toată vara, trei oameni au cusut și au reușit să termine înainte de premieră”, mai povestește directoarea spectacolului.
O altă femeie ne spune povestea ei. Soprana Ekaterina Lyan, care joacă rolul hangiței în spectacol, a revenit din Marea Britanie imediat ce au început lucrul la producție. „Nu mi-a fost frică să mă întorc. Poate și pentru că nu am o familie, copii, responsabilități. În Odesa, situația nu e la fel de periculoasă. Bineînțeles, avem alarme aeriene în fiecare zi, cinci, uneori și zece, dar trebuie doar să fim mai atenți și să sperăm că totul va fi bine”, spune tânăra soprană.
„Să fiu sinceră, mă simt mai în siguranță aici, la operă, decât acasă. Acasă adormi și nu știi dacă te vei mai trezi dimineață, fiindcă nu poți merge în adăpost de cinci ori pe noapte. Așa că oamenii nici nu se mai ascund”, mai spune artista.
Alarma a cruțat spectacolul
La final, sala îi aplaudă în picioare. Ne apropiem de o femeie din public. Se numește Daria. Iar Daria a venit la spectacol cu o prietenă și cu mama sa. Este fan al operei, înainte de război venea o dată pe lună. La fel și-a propus să facă și în noua stagiune. „Suntem fericite că opera noastră s-a redeschis. De la începutul războiului, noi nu ne-am părăsit țara, iar acum ne-am obișnuit cu toate, e parte din viața noastră de zi cu zi”.
Este ora 19.30 și spectatorii ies într-o cortină de ceață. Siluete lăptoase se împrăștie pe piatra cubică, lăsând o dâră sonoră de tropăit de pantofi. Următoarea alarmă avea să fie a doua zi la 5.07, înainte de răsăritul soarelui. Dar până atunci, orașul și-a savurat liniștea și opera.
Reportajele de la Odesa continuă în edițiile viitoare ale Libertății.
pikpik 17.11.2022, 12:12
Operå? Bunicul meu era soldat cand a trebuit så plece pe front si ca så treacå timpul canta operå, dar stand in transeele såpate de ei, soldatii.
Denise 17.11.2022, 21:16
Vă rog, dacă se poate să-i transmiteți Oksanei Chaika-Movchan gândurile bune din partea colegilor de la Opera Națională București. Sperăm că îi e bine ei și copiilor, și că sunt împreună, uniți, așa cum erau și când au venit în România, inclusiv cu pisica și cățelul lor. De câte ori se anunță bombardamente acolo, ne gândim la ea, la forța ei de mamă care își apără familia și la Opera din Odesa - o adevărată bijuterie a culturii și istoriei europene - și ne rugăm pentru sănătate, pace și pentru integritatea frumoasei instituții la care lucrează. Am împărțit câteva luni aceeași cabină, am cântat împreună și ne unește această meserie pe care o facem indiferent de distanța dintre noi. Sperăm să ne revedem în vremuri mai liniștite la un spectacol de operă. De ce nu? Ori la Odesa ori la București! ??❤?
A.Archip 28.11.2022, 00:49
Îi vom transmite mesajul dumneavoastră. Vă mulțumim că ne citiți!