Amante, lux și conturi secrete. Istoria celor 100 de milioane de dolari primiți de la saudiți de fostul rege al Spaniei, Juan Carlos: „Doamne, cât au fost de generoși”

Comentează
Arhiva foto

Pe 8 august 2008, în contul deschis special de regele Juan Carlos la o bancă din Elveția intră 100 de milioane de dolari. Un cadou din partea Ministerului de Finanțe al Arabiei Saudite, pe care justiția iberică încearcă să-l lege astăzi de realizarea liniei de tren rapid Mecca - Medina, atribuită unui consorțiu de firme din Spania. Jurnaliștii elvețieni de la Tribune de Geneve au reușit să stabilească, cu ajutorul documentelor din dosar, ce a făcut monarhul cu această sumă uriașă.

Cadouri somptuoase, conturi secrete și amante întreținute cu sume exorbitante - acest cocktail exploziv a cauzat dizgrația lui Juan Carlos I, care s-a exilat la începutul lunii august în Emiratele Arabe Unite.

Regele emerit lăsa în urmă un imens scandal cauzat de cele 100 de milioane de dolari (84 milioane de euro) primite în 2008 de la regele Arabiei Saudite, într-un cont la o bancă din Elveția.

Un graffiti realizat pe un zid din Valencia de un artist auto-intitulat Vărul lui Bansky, cu regele Juan Carlos fugind. Foto: EPA

Cu ajutorul documentelor din dosarul anchetei judiciare declanșate de procurorii elvețieni pentru spălare de bani, Jurnaliștii de la Tribune de Geneve au reușit să stabilească cum și pe ce au fost cheltuiți banii. Ancheta scoate la lumină opulența în care obișnuia să trăiască regele Spaniei și eforturile pe care acesta le depunea pentru ca poporul spaniol să nu afle.

„Îmi imaginam că este vorba de un cadou de 5-10 milioane”

Pentru a înțelege cum 100 de milioane de dolari au ajuns să-l discrediteze pe cel care până nu demult era considerat un erou în Spania, trebuie să ne întoarcem în vara lui 2008.

Dată la care Juan Carlos îl sună pe gestionarul averii sale din Geneva, prin intermediul societății Rhone Gestion, pentru a-l anunța că urmează să primească niște bani din Arabia Saudită. Nu spune suma. „I-am explicat că ar putea fi foarte delicat, ținând cont de statutul său”, a declarat gestionarul în fața procurorului elvețian Yves Bertossa, care conduce astăzi ancheta.

La vremea respectivă, Juan Carlos era șeful statului spaniol, iar faptul că primește de bani din partea unui stat străin este cu atât mai delicat cu cât suma vărsată de saudiți întrece toate așteptările.

„Îmi imaginam că este vorba de un cadou de 5-10 milioane”, declară gestionarul averii la audieri. Un alt om de încredere, avocatul lui Juan Carlos din Geneva se aștepta la mai mult.

Pe 8 august 2008, 100 de milioane de dolari intră în contul deschis la banca privată Mirabaud.

Clădirea băncii Mirabaud din Geneva nu impresionează. Foto: Hepta

Suma este atăt de mare că pănă și monarhul rămâne mut. „L-am sunat pe Juan Carlos căruia nu-i venea să creadă când a aflat suma. El a spus ceva de genul: Doamne, au fost foarte generoși”, a explicat avocatul său.

Procurorii suspectează că ar fi vorba de corupție

Procurorul Bertossa suspectează însă o operațiune de corupție. Banii nefiind un cadou, așa cum pretinde Juan Carlos, ci ar reprezenta plata pentru o reducere a costurilor pentru construirea liniei de tren de mare viteză între Mecca și Medina. Acest contract a fost încredințat de saudiți în 2011 unui consorțiu de firme spaniole, care ar fi tăiat serios din prețuri.

Trenul de mare viteză construit de spanioli care face legătura între Mecca și Medina. Foto: Hepta

Procurorul întreabă dacă monarhul nu era jenat de încasarea unei astfel de sume într-un moment în care Spania era lovită din plin de criza economică. „Juan Carlos nu este genul de om care să se jeneze”, răspunde avocatul.

Nu se jenează, dar vrea totuși ca acest cadou să rămână secret. Când primește oamenii de încredere din Elveția în palatul său din Madrid, el este mereu singur. Iar la Geneva, la banca Mirabaud, el beneficiază de o confidențialitate maximală. Doar cei șase acționari care controlează banca știu cine se ascunde în spatele fundației Lucum, înregistrată în Panama.

Milioane de euro ca bani de buzunar

Începând cu octombrie 2008, Juan Carlos retrage cu regularitate sume mari în lichid din contul său. „Pentru nevoi personale”, după cum se arată în documentele ridicate la percheziții. Până în 2012 el a retras cash 5,5 milioane de euro. „Erau banii lui de buzunar”, susține o sursă din dosar.

Bani sunt aduși cu avionul în Spania, cel mai adesea de către avocatul regelui.

Fiind intrigat de o retragere în numerar de 1 milion de euro, efectuată pe 17 noiembrie 2011, procurorul află că banii erau destinați să ajute o fostă iubită a monarhului, care locuiește la Geneva, și care avea venituri modeste.

Dar Juan Carlos se va arăta mult mai generos cu marea sa iubire de la acea epocă - Corinna zu Sayn-Wittgenstein, o seducătoare consultantă financiară daneză, căsătorită la un moment dat cu un prinț german, pe al cărui nume îl păstrează și după divorț.

Corinna zu Sayn-Wittgenstein, 56 de ani, a fost măritată de două ori și are doi copii. Foto: Hepta

Apartament de lux într-o stațiune elvețiană

În 2009, Juan Carlos îi împrumută acesteia, printr-o fundație, 2,2 milioane de euro pentru cumpărarea unui apartament de lux situat la ultimul etaj al hotelului Royalp din stațiunea elvețiană Villars.

Apartamentul de 260 de metri pătrați este amenajat ultra luxos iar pentru siguranța monarhului este dotat chiar și cu geamuri antiglonț. Considerat cel mai frumos apartament din Villars, el a fost scos la vânzare în 2020 pentru 4,8 milioane de franci elvețieni.

Juan Carlos venea pe ascuns la acest apartament, iar din declarațiile strânse de anchetatori ies la iveală tot felul de amănute picante despre luxul în care trăiau cei doi.

Este relatat un episod în care un celebru bucătar nu a fost lăsat să intre în apartament de agenții care îi asigurau protecția lui Juan Carlos pe motiv că instrumentul cu care trebuia să răzuiască trufele era prea ascuțit.

Idila dintre cei doi se termină rapid, în 2010, când Juan Carlos, rănit în orgoliul propriu, îi cere să-i ramburseze banii împrumutați, adică jumătate din valoarea apartamentului. Ceea ce, potrivit declarațiilor din dosar, s-a și întâmplat.

Conturile elvețiene la vedere, panică generală

În 2012 o nouă amenințare se abate asupra contului regal. Noi reglementări convenite de Elveția cu partenerii externi privind schimbul automat de informații, obligă băncile să transmită numele deținătorilor de cont.

Potrivit avocatului său, Juan Carlos era îngrijorat de ideea că s-ar putea afla de existența banilor, cu atât mai mult cu cât, potrivit oamenilor săi de încredere de la Geneva, el nu a declarat cele 100 de milioane de dolari fiscului spaniol.

„El poate speră că mă va recupera”

În aprilie 2012, Juan Carlos ajunge pe prima pagină a ziarelor internaționale după ce s-a aflat că a participat la o vânătoare de elefanți în Botswana. Alături de el o regăsim din nou pe Corinna zu Sayn-Wittgenstein, care rămăsese apropiată de monarh. Responsabilii băncii Mirabaud privesc cu teamă scandalul și decid că nu mai este oportun să păstreze contul.

Regele Juan Carlos la vânătoare de elefanți în Botswana. Foto: Hepta

Trebuia găsită o portiță de ieșire. Astfel, în iunie 2012 Juan Carlos trece 65 de milioane de euro, cât mai rămăsese la Banca Mirabaud, în contul Corinnei zu Sayn-Wittgenstein. Operațiunea este formalizată printr-un act de donație „irevocabil”.

În fața procurorilor elvețieni, Corinna zu Sayn-Wittgenstein spune că Juan Carlos i-a făcut acest cadou „din gratitudine și din dragoste”, ca să le asigure ei și copiilor ei un viitor liniștit. „El poate mai avea la acea dată speranța de a mă recupera”, mai declară amanta regelui în fața anchetatorilor.

Banii ajung într-un cont din paradisul fiscal Bahamas

Trecând banii pe numele fostei amante, Juan Carlos a rezolvat doar o parte din problemă. Trebuia găsită și o bancă dispusă să accepte discret banii și pe noua proprietară.

Astfel, în iunie 2012 banii sunt transferați la o altă bancă privată din Geneva - Gonet, care deschide un cont pe numele Corinnei zu Sayn-Wittgenstein în Bahamas. Cine a ales acest paradis fiscal? Proprietarului băncii, Nicolas Gonet, susține că Corinna zu Sayn-Wittgenstein ar fi optat pentru această destinație, de teama scurgerilor de date care au lovit, în acea perioadă, mai multe bănci elvețiene. Femeia susține însă în fața procurorilor că banca este cea care i-ar fi sugerat Bahamas.

Cumpărături de 15 milioane de euro

Din momentul în care s-a văzut cu conturile pline în Bahamas, Corinna zu Sayn-Wittgenstein începe să cheltuie după bunul plac. Cumpără un conac în Anglia pentru fiul ei și își amenajează luxos apartamentul din Londra, dobândit în parte tot cu banii regelui. În total, 16 milioane de franci elvețieni (14,85 milioane de euro) sunt cheltuiți.

Între timp, Juan Carlos, în vărstă de 76 de ani, a abdicat în 2014 în favoarea fiului său, Felipe.

În 2018 rămăsese totuși o sumă însemnată în cont, potrivit unei surse apropiate de dosar. Dar în același an încep și problemele pentru fosta iubită a regelui.

O înregistrare compromițătoare

Într-o înregistrare făcută fără știrea ei, care ajunge în presa spaniolă, Corinna Zu Sayn-Wittgenstein se plânge că Juan Carlos pune presiune pe ea pentru „a-i trimite bani” și pentru „a trece pe numele său bunuri care îi aparțin”. Juan Carlos reacționează. „Nu am primit înapoi din partea sa niciun ban și nici nu i-am solicitat vreodată așa ceva”, spune acesta, într-o scrisoare adresată avocatului său pe 12 august 2018.

Procurorul elvețian care instrumentează dosarul nu pare impresionat de declarațiile lui Juan Carlos și o pune sub acuzare pe Corinna zu Sayn-Wittgenstein pentru „spălare de bani”. La fel ca și pe cei doi oameni de încredere de la Geneva ai fostului rege, finanțistul și avocatul. În anchetă este băgată și Banca Mirabaud, care nu a pus întrebări când a acceptat banii saudiți. Toți contestă acuzațiile, ancheta se află în curs.

Banii transferați în Statele Unite sunt în continuare la dispoziția Corinnei zu Sayn-Wittgenstein

Unde au ajuns astăzi banii? Între 2016 și 2018 Corinna zu Sayn-Wittgenstein a transferat 42 de milioane de dolari la noua sa bancă - Fieldpoint Private, o societate de administrare a averilor din New York.

Ea susține că aproape întreaga sumă se află în continuare acolo. Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii elvețieni, procurorul de caz nu a cerut blocarea fondurilor din Statele Unite ale Americii, pentru că nu ar avea multe șanse de reușită. „Chiar și când există o cerere expresă din partea Elveției, validată de Oficiul Federal de Justiție, Statele Unite blochează rar”, declară un avocat familiarizat cu dosarul. „În Statele Unite trebuie să-ți pui banii dacă vrei să scapi de autorități”, mai spune acesta.

Rămâne în sarcina justiției spaniole, care anchetează astăzi suspiciunile de corupție la adresa lui Juan Carlos, să ceară blocarea fondurilor. Cu condiția să-și probeze acuzațiile. Până atunci, Corinna zu Sayn-Wittgenstein dispune în continuare după bunul plac de cadoul regal.

foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!