„Pe amplasamentul Stației de epurare ape uzate (SEAU) a municipiul Dorohoi cât și în zona adiacentă a acesteia se simțea disconfort olfactiv rezultat al funcționării stației. S-a verificat râul Jijia la intrarea în localitatea Broscăuți aval de SEAU Dorohoi și s-a constatat disconfort olfactiv, iar apa prezenta o culoare albicioasă – opacă”, a transmis Garda de Mediu Botoșani.

În urma analizei Situației indicatorilor de calitate pentru apele uzate (valori pentru două zile consecutive influent-efluent), a rezultat faptul că valorile înregistrate se situează peste valorile limită prevăzute de lege.

Astfel, pe proba de control prelevată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani din efluentul stației de epurare Dorohoi s-a constat depășirea limitelor maxime admise ale poluanților în cursul de apă Jijia pentru: amoniu, fosfor total, detergenți, sulf și hidrogen sulfurat.

Potrivit Gărzii de Mediu Botoșani, a reieșit că, în perioada februarie – mai 2024, SEAU Dorohoi a necesitat reparaţii şi schimb de piese pentru a se asigura funcţionarea tuturor treptelor de epurare.

„În această perioadă SEAU Dorohoi nu a fost exploatată întocmai prescripţiilor din cartea tehnică şi nu s-au asigurat mijloacele necesare funcţionării tuturor treptelor de epurare, fapt dovedit de rapoartele de încercare efectuate atât de operatorul economic cât şi de SGA Botoşani”, a precizat Garda de Mediu Botoșani.

În urma celor constatate, s-au impus un număr de 7 măsuri cu termen pentru remedierea neconformităților constatate și s-a aplicat sancțiune contravențională de 75.000 lei.

FOTO: Garda de Mediu Botoșani

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.