Amintiri din pușcărie: episodul 1 | Ioana Maria Vlas: Cum a trimis-o la plimbare poliţia israeliană când a vrut să se predea

«Tot răul făcut trebuie plătit»

„Şi a fost ziua a-ntâia… 28 martie 2003! Am hotărât! Mă întorc în România cu orice preţ! Statul «pe goană» nu este o soluţie. De vreme ce în forul meu interior m-am condamnat deja cu necruţare, nu văd de ce să nu se împlinească şi judecata legii. Este timpul să încerc scoaterea la lumină a adevărului.
Mă despart uşor de lucruri. Obiecte fără viaţă. Când trebuie să-mi părăsesc însă cărţile, mi se rupe sufletul. Cărţile mele, prietenele de o viaţă! Mi-e greu să le aleg tocmai pe cele câteva care să- mi rămână alături.
Taxiul mă lasă în faţa sediului impunător al Poliţiei israeliene. Cu tot curajul de care mă simt în stare, îi păşesc pragul. Agentul de serviciu îmi face semn să trec prin poarta de securitate. Fără bagaj. Cum n-am nimic metalic care să o facă să ţiuie, mă lasă să trec. Sunt întrebată, în ivrit (ebraică), presupun: «Ce doriţi? » Răspund în engleză: «Doresc să mă prezint la ofiţerul de serviciu». Moţăind plictisit din cap, poliţaiul îmi lansează scurt un “O.K.”, indicându- mi o uşă din apropiere.

«Situaţia este de-a dreptul hilară»

Măi să fie! Pentru o urmărită de Interpol, primirea mi se pare cam «rece». Nu că mi- ar părea rău că n-au sărit pe mine să mă cetluiască, dar totuşi! Chiar n-or fi având ăştia o fotografie de-a mea ţintuită pe perete? În singularitatea ei, situaţia este de-a dreptul hilară!

«Du-te acasă, cucoană! Nu vezi ce se întâmplă?»

N-am altceva de făcut decât să o iau din loc şi să bat, politicos, la uşa cu pricina. Aud un mormăit şi intru. Cu inima în gât, o dau din nou pe englezeşte şi-i explic ofiţerului tinerel şi spilcuit cine sunt şi ce vreau: adică, să mă predau! Tipul mă măsoară, lejer dezamăgit, şi-mi răspunde cu cel mai curat accent de Bronx: «Du-te acasă, cucoană! Nu vezi ce se întâmplă? S-ar putea să avem război! (Americanii intraseră deja în Irak). Dacă chiar vrei, mai vino peste câteva zile».
«Shit!», mă scap eu tot pe americăneşte, total siderată. Păsându-i de mine ca de prima lui pereche de pantaloni scurţi, ofiţerul revine la computerul său, iar eu înţeleg, pe naiba, că întrevederea s-a terminat… în coadă de peşte! Ajunsă în stradă, mă apucă un râs nervos, cu sughiţuri. Râd aşa, ca proasta-n drum, cam vreo 5 minute. Mă chinuie o întrebare: dacă Poliţia nu te vrea, ce te faci, Ioano

130.000 de români au pierdut banii la FNI

Ioana Maria Vlas a fost preşedinte al SOV Invest, firmă de investiţii care a administrat Fondul Naţional de Investiţii (FNI). Lansat în anul 1996, Fondul Naţional de Investiţii s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari fraude realizate vreodată pe teritoriul României.

Prăbuşirea FNI a scos în stradă mii de români care au ↑

Succesul artificial al FNI s-a datorat şi celebrei campanii publicitare “Dormi liniştit, FNI veghează pentru tine”, iar garanţia oferită de statul român, prin CEC, i-a adormit şi pe cei mai suspicioşi dintre români.

Pe toată durata sa de funcţionare, Fondul Naţional de Investiţii a raportat randamente false, determinând astfel creşterea artificială a preţului unei acţiuni FNI (unităţii de fond), astfel că cei care îşi lichidau investiţiile la FNI erau de fapt plătiţi nu din banii produşi de Fond (care nu existau), ci din sumele aduse de noii investitori, FNI fiind de fapt un veritabil joc piramidal. În momentul în care noii veniţi nu au mai putut acoperi retragerile realizate de “băieţii deştepţi”, care ştiau ce va urma, Fondul s-a prăbuşit, 130.000 de români pierzându-şi banii. Vlas a fugit din ţară în Israel la 22 mai 2000. (Monica Stan)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE