Oboseala la volan și neatenția se numără între cauzele producerii accidentului în care și-a pierdut viața Casian Neculae, miercuri, pe o autostradă din Germania, notează observator.tv.

„Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat. Este o tragedie. Decesul nu a fost încă anunţat la consulat, deci nu este nimic oficial. Am avut o discuţie cu o poliţistă care a cercetat la locul accidentului şi mi-a spus că ipotezele luate în calcul sunt oboseala şi neatenţia. Ce a mai rămas din maşină au fost un GPS şi laptopul lui Casian”, a declarat, pentru sursa citată, Ştefan Mugurel Rizea, patronul Frigo Speed, firma de transport la care Casian Neculae lucra ca șofer.

Patronul a infirmat ipoteza potrivit căreia Casian ar fi condus 1.800 de kilometri în 24 de ore.

„Cu numai 7 kilometri înainte de locul accidentului, Casian a fost oprit într-o parcare în care a stat 26 de minute. Cel mai probabil a mâncat. Cu o noapte înainte, el a avut trei pauze a câte două ore fiecare. Deci a avut cel puţin 6 ore de odihnă”, a precizat Ştefan Mugurel Rizea.

Anchetă în cazul accidentului în care a murit Casian Neculae în Germania

Imagine cu vehiculul distrus în urma accidentului în care a murit Casian Neculae

În privința producerii accidentului, patronul Frigo Speed a declarat că TIR-ul în care a intrat Casian se afla pe banda numărul 1 şi nu pe banda de urgenţă.

Între timp, colegii lui Casian s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru a ajuta familia îndoliată cu bani. Fratele lui Casian a pus la dispoziție un cont bancar în care oamenii pot face donații.

Patronul firmei de transport a menționat că va face toate demersurile, împreună cu autoritățile din Germania și di nRomânia, pentru repatrierea trupului lui Casian și pentru a ajuta familia din punct de vedere financiar.

sursă foto: Facebook/observator.tv


Citește și VIDEO/ Tibi Uşeriu a câştigat cursa Arctic Ultra 6633 pentru a treia oară la rând! Performanţă unică pentru sportivul român


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.