Un tânăr din statul american Virginia este acuzat că a încercat să decapiteze un bărbat, într-un atac inspirat de Statul Islamic. FBI a deschis o anchetă federală de terorism în acest caz, relatează ABC News, care citează surse apropiate investigației.
Atacatorul Wasil Farooqui, în vârstă de 20 de ani, originar din zona Roanoke (Virginia), a fost arestat sâmbătă, la scurt timp după atac.
Tânărul a atacat cu un cuțit și a rănit un bărbat și o femeie, într-un complex rezidențial. El ar fi strigat „Allah Akbar” şi ar fi încercat să îl decapiteze pe bărbat.
Cele două victime, care ar fi fost alese la întâmplare, se află acum internate, însă starea lor nu este clară. Atacatorul, în vârstă de 20 de ani, s-ar fi aflat în atenția autorităților, după ce a mers în Turcia, de unde a încercat să a ajungă în Siria pentru a lupta pentru Statul Islamic.