Anchetă la Casa Albă, după scurgerile de informații care arătau că Trump a fost sfătuit să nu-l felicite pe Putin. Administrația prezidențială americană a pornit o achetă, miercuri, pentru a-l identifica pe autorul unor stânjenitoare scurgeri de informații în presă potrivit cărora consilierii lui Donald Trump i-ar fi cerut, în zadar, acestuia să nu îl felicite pe președintele rus Vladimir Putin pentru realegerea în funcție.
The Washington Post a scris președintele SUA l-a felicitat marți la telefon pe omologul său rus, chiar dacă au existat unele avertizmente din partea consilierilor săi, inclusiv a unei note ce indică explicut, cu majuscule ”A NU-L FELICITA” (pe Vladimir Putin), arată Agerpres.
Scandalul mai iese în evidență în contextul în care climatul este deosebit de tensionat la Casa Albă, unde domnește o atmosferă de suspiciune după valul de concedieri și demisii din ultimele luni.
Un oficial american a declarat pentru AFP că, în prezent, se fac eforturi pentru identificarea autorului scurgerilor de informații. Un alt responsabil de la Casa Albă a declarat că o astfel de faptă ar putea fi ilegală dacă documentele în cauză erau clasificate.
”L-am felicitat pentru victoria sa electorală”, a declarat Trump, marți după-amiază, din Biroul Oval. El a spus că a vorbit în dimineața acelei zile cu Vladimir Putin și a subliniat că a fost ”o conversație foarte bună” și a avansat ideea unei posibile întâlniri cu șeful statului de la Kremlin.