Un angajat NATO, care lucrează la Bruxelles, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, potrivit biroului de presă NATO, citat de CNN.
“Colegul nostru s-a întors dintr-o vacanță în nordul Italiei, s-a simțit rău și a fost testat deoarece avea și febră”, potrivit comunicatului transmis de NATO, citat de CNN.
Potrivit sursei citate, angajatul se află acum în autoizolare la domiciliu.
Toţi ceilalți colegi ai angajatului testat pozitiv au fost informaţi şi lucrează acum de acasă, pentru a nu exista riscul de infectare, se mai arată în comunicatul NATO, citat de CNN.
Totodată, NATO a decis să suspende anumite deplasări ale angajaţilor şi le-a recomandat să lucreze de acasă.
Potrivit CNN, până în prezent, Belgia nu a raportat niciun deces, dar are 169 de cazuri de coronavirus.