„Am pierdut o lumină strălucitoare, un suflet bun și foarte vesel, o mamă iubitoare și un prieten loial. Anne ne va lipsi profund, dar trăiește prin fiii ei frumoși, prin munca ei și prin cauzele pentru care a militat cu pasiune. Curajul ei de a spune mereu adevărul ei, de a-și răspândi mesajul de dragoste și acceptare, va continua să aibă un impact de durată”, scrie în comunicatul difuzat de TMZ.

Familia actriței a anunțat vineri dimineață că nu se aștepta ca aceasta să supraviețuiască, fiind menținută în viață de aparate.

Personalul medical de la Spitalul West Hills urma să stabilească dacă vreunul dintre organele ei este viabil pentru donație, așa cum Anne Heche și-ar fi dorit.

Poliția a declarat vineri că testele preliminare de sânge au dezvăluit prezența drogurilor în corpul lui Heche, dar sunt necesare teste suplimentare pentru a exclude orice fel de substanță administrată în spital.

Pe 5 august, actrița a intrat cu mașina într-o casă cu două etaje din Los Angeles, impact în urma căruia a izbucnit un incendiu. La trei zile de la accident, un reprezentant al actriței a declarat că Heche se afla în „stare critică” și a intrat în comă.

Heche a devenit cunoscută la începutul anilor 1990, cu rolul din serialul „Another World”. Primul ei rol major a fost cel al iubitei lui Johnny Depp în drama cu gangsteri „Donnie Brasco” (1997). În același an a fost distribuită în alte filme precum „Wag the Dog”, „Volcano” și „I Know What You Did Last Summer”.

Anne Heche în „The Last Word”, 2017Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Actrița a avut roluri și în serialul HBO „Hung” şi în lungmetrajele ”„Wag the Dog” şi „Cedar Rapids”.

Tot în 1997, Heche a început o relație cu Ellen DeGeneres, la scurt timp după ce acesta a dezvăluit că este lesbiană. Au fost împreună timp de trei ani.

În 2001, Heche a publicat un volum de memorii, „Call Me Crazy”, care vorbește despre educația primită ca cel mai mic dintre cei cinci copii, într-o familie care s-a mutat de 11 ori în timpul copilăriei sale.

În același an, Heche s-a căsătorit cu cameramanul Coleman Laffoon, cu care a avut un fiu. Căsătoria s-a încheiat prin divorț. În 2009, Heche a avut un fiu și cu James Tupper, cu care a jucat în producția „Men in Trees”.

Fotografii: Profimedia, Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.