„Omenirea are de ales: să coopereze sau să piară”. Avertisment al ONU la summitul privind schimbările climatice

 2 comentarii
Arhiva foto

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a transmis luni, în deschiderea summitului COP27, desfășurat în Egipt, că omenirea se îndreaptă „spre o climă de iad”, atrăgând atenția că țările fie colaborează pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, fie condamnă generaţiile viitoare la o catastrofă climatică, relatează Reuters.

Guterres a vrut să transmită o urgenţă înaintea celor două săptămâni de negocieri între țări cu privire la acțiunea climatică, cu toate că guvernele sunt preocupate mai ales de războiul din Ucraina, de inflaţie şi de criza energetică, notează Reuters.

„Omenirea are de ales: cooperează sau piere”, a spus Guterres.

Șeful ONU a cerut un pact între statele cele mai bogate şi cele mai sărace pentru accelerarea tranziţiei de la combustibilii fosili şi accelerarea finanţării pentru reducerea emisiilor, în timp ce unele efecte ale încălzirii globale s-au produs deja.

„Cele mai mari economii ale lumii - Statele Unite şi China - au o răspundere deosebită de a-și uni eforturilor pentru a transforma acest pact în realitate”, a mai spus Guterres.

Guterres a cerut țărilor să accepte să renunțe treptat la utilizarea cărbunelui în lume până în 2040, iar în ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) până în 2030.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    ivryernest 07.11.2022, 17:51

    Ce-i aceea "summitul" ? Cred că ar fi scris opere nemuritoare Caragiale, cu felul cum se vorbește acum în România ! Curat murdar...

  • Avatar comentarii

    Sofa_King 07.11.2022, 20:18

    Politicienii astia au pierdut orice contact cu realitatea. Sa oprim wifi ca sa economisim energie cand ala cu Tesla vine cu 3 avioane private in Romania la o petrecere. Sa trecem la masini electrice cand electricitatea se scumpeste de numa numa. Numai in UE se acorda asa mare importanta acestei probleme (desi vezi cazul VW cu soft trucat acum cativa ani). Si un US un pic dar departe. Asta face mai putin de 20% din populatie. In restul lumii fix pix. Produc la greu fara sa i intereseze. Eu nu zic ca e bine dar gazele toxice nu prea tin cont de granite. Eu nu poluez, tu poluezi la greu. Aerul curat trece de la mine la tine iar noxele vin invers. Succes sa i convingeti pe chinezi, rusi, indieni (deja aproape 50% populatie) sa respecte normele UE

ALTE ȘTIRI
Camioane într-o parcare
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
MONDEN
Doctorul Mihail Pautov la „MediCool” | Foto: Antena 1
17:51
Ce se întâmplă cu emisiunea doctorului Mihail Pautov de la Antena 1. Anunț oficial despre „MediCool”
Ernest | Foto: Kanal D
Exclusiv
17:20
Cum s-a schimbat viața lui Ernest la 45 de ani: „Acesta este adevărul”
POLITIC
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
AnalizăExclusiv
18:00
Pe cine apără Laura Vicol în procesul lui Călin Georgescu și Horaţiu Potra: ,,Bună ziua dl. Președinte, credeți că e necesar să schimbăm cauciucurile?”
17:59
SUV-ul chinezesc de 22.990 de euro care surprinde prin dotări. Geely Cityray are 174 CP, dar testul real arată un consum neașteptat
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate