În această perioadă nu se fac recrutări sau încorporări, pe fondul conflictului din Ucraina. Acest lucru poate fi făcut în mod legal doar printr-o hotărâre a Parlamentului. „Vedeți dumneavoastră, orice a fost normal până acum devine anormal. Nu a vorbit nimeni niciodată despre recrutare sau chemare la oaste a rezerviștilor și a tinerilor. Acest lucru este posibil, în condițiile legii, numai atunci când se declară stare de razboi, și declararea de razboi sau a stării de mobilizare se face prin hotărârea Parlamentului”, a spus Dușa. Ministrul a explicat că activitățile desfășurate în prezent de către centrele militare sunt „de rutină, curente” și vizează clarificarea datelor rezerviștilor legate de domiciliu, mutarea dintr-o unitate militară în alta sau încadrarea pe o altă funcție.
Mircea Dușa a adăugat că, potrivit legii, fiecare cetățean român are datoria sacră de a-și apăra țara și că este nevoie de un cadru legislativ care să clarifice modul în care se face pregătirea populației pentru apărare, în cazul unui conflict armat, având în vedere că stagiul militar nu mai este obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2007.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.