Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, dă asigurări că nu vor scădea salariile militare, ci că acestea vor crește în medie cu 3%. Într-o declarație de presă, conducerea MApN a prezentat calculele bazate pe noua lege a salarizării, după eliminarea, de la 1 ianuarie, a unor categorii de sporuri. "Înainte de a discuta de actuala lege a salarizării, vreau să subliniez că în anul 2017 au crescut veniturile militarilor și personalului civil, în medie cu 15-20 la sută", a precizat Mihai Fifor.
Angajaţii Ministerului Apărării vor încasa salariile pe 15 februarie. Specialiştii spun că au făcut simulările necesare şi că nu există scăderi ale veniturilor. "La nivelul Direcţiei Financiare a M.Ap.N. s-au făcut simulări privind aplicarea noii legi a salarizării, pentru personalul M.Ap.N. creșterea fiind de aproximativ 3 la sută", susţine Ministrul Apărării Naţionale.
Mai multe sindicate ale funcționarilor publici din sănătate şi educație au avertizat că revoluția fiscală şi noua lege a salarizării vor duce la scăderea veniturilor. Militarii nu vor fi afectați, dau asigurări reprezentanții MApN.
"Am făcut o analiză a evoluţiei salariale, incluzând şi sporurile, reprezentând componenta variabilă, luna decembrie 2016 comparativ cu luna ianuarie 2018, iar lucrurile stau astfel:
Totuși, discursul ministrului a fost precaut. La final, acesta a precizat că dacă vor apărea scăderi sunt pregătiți să intervină pentru remedierea situației.
Citeşte şi: