Salvamontiştii din Straja, județul Hunedoara, vor aduce apă de la şapte izvoare pentru a fi sfinţită la slujba de Bobotează care va avea loc sâmbătă la bisericuţa din staţiunea situată în Masivul Vâlcan. În acest mod, se continuă tradiţia din ultimii 17 ani.
"Salvamontiştii vor pleca sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7,30, spre şapte izvoare situate în partea nordică a masivului Vâlcan. Dacă totul va decurge aşa cum a fost programat, după patru ore apa va fi adusă la schitul din Straja, unde va fi sfinţită la slujba de Bobotează", a declarat pentru Agerpres şeful Salvamont Straja-Lupeni, George Resiga.
Apa adusă de către salvamontişti va fi sfințită, sâmbătă la prânz, la Crucea Eroilor, iar apoi slujba de Bobotează va fi oficiată în continuare la bisericuţa de lemn din stațiunea Straja.
Obiceiul privind aducerea apei de Bobotează de la 7 izvoare din Masivul Vâlcan a fost iniţiat în anul 2000 de către salvamontiştii şi cabanierii din zonă.
Stațiunea Straja, din județul Hunedoara, se află la peste 1.400 de metri altitudine și turiștii care merg aici sunt atrași de pârtiile de schi.
La Straja se poate ajunge cu telegondola sau cu maşina pe un drum judeţean care pleacă din oraşul Lupeni, de care aparține administrativ stațiunea.