România a reușit să vaccineze împotriva COVID 76.400 de cadre medicale, după ce, în ultimele 24 de ore, au mai fost imunizate 17.846 de persoane, conform celui mai recent bilanţ al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Dintre cele 17.846 de cadre medicale care au primit serul joi, 62 au înregistrat reacţii adverse. Potrivit CNCAV, 27 de reacții au fost de tip local, iar 35 au fost reacții generale.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost raportate 264 de reacţii adverse, comune şi minore – 119 reacții locale cu durere la locul injectării; 145 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie); alte 5 reacții sunt în curs de investigare.

Datele raportate miercuri de autorități sunt cele de până la ora 17.00. Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00.

Coordonatorul campaniei, Valeriu Gheorghiță, a declarat duminică pentru Libertatea că, din această săptămână, numărul persoanelor vaccinate zilnic va urca spre 20.000.

Numărul persoanelor vaccinate zilnic în România:

  • 27 decembrie 2020 – 960
  • 28 decembrie 2020 – 1.101
  • 29 decembrie 2020 – 712
  • 30 decembrie 2020 – 2.888
  • 31 decembrie 2020 – 4.623
  • 1 ianuarie 2021 – 1.367
  • 2 ianuarie 2021 – 1.586
  • 3 ianuarie 2021 – 354
  • 4 ianuarie 2021 – 11.912
  • 5 ianuarie 2021 – 16.101
  • 6 ianuarie 2021 – 16.945
  • 7 ianuarie 2021 – 17.846
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.