Aproape 2.000 de șoferi au rămas fără permise de conducere în minivacanța de Sfânta Maria, dintre care 655 pentru că au condus cu viteză și 240 pentru că s-au urcat la volan după ce au băut. În patru zile au fost amendați peste 23.000 de șoferi, dintre care o treime au fost surprinși de radare când conduceau cu viteză.
De vineri până luni, polițiștii de la Rutieră care au făcut controale în trafic au prins şi au amendat 23.104 șoferi care au încălcat regulile de circulație, dintre care 8.240 pentru că au condus cu viteză mai mare decât cea permisă pe drumurile pe care mergeau și 176 pentru că au consumat alcool, a anunțat, marți, Poliția Română.
Dintre șoferii amendați, 1.994 au rămas și fără permise de conducere, 240 pentru că au condus băuți şi 655 pentru viteză excesivă. Polițiștii au retras și 534 de certificate de înmatriculare auto.
În patru zile din minivacanța de Sfânta Maria au fost comise 3.304 infracţiuni, dintre care 951 contra persoanei, 1.172 contra patrimoniului și 477 în trafic. Polițiștii au prins în flagrant delict 509 persoane, pentru 82 dintre acestea fiind luate măsuri preventive. De asemenea, polițiștii au prins 46 de persoane care erau urmărite.
Peste 30.000 de persoane au fost amendate, în total cu peste 11,4 milioane de lei, dintre care 5.047 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Peste 1.600 de polițiști de la Rutieră sunt și marți pe drumurile naționale, cu 340 de aparate radar.
Polițiștii vor fluidiza traficul pe cele mai aglomerate drumuri și le recomandă șoferilor care se întorc acasă de pe litoral sau din stațiunile montane să folosească și rutele ocolitoare, pentru a evita aglomerația care s-ar putea produce pe Autostrada Soarelui și pe DN 1 Brașov - București.
Polițiștii le transmit un mesaj celor care se întorc acasă după minivacanța de Sfânta Maria.