Senatorul republican Tommy Tuberville a anunţat marţi, 5 decembrie, că îşi ridică obiecțiile asupra sutelor de nominalizări de responsabili militari americani, pe care le-a blocat timp de mai multe luni pentru a protesta faţă de politica Pentagonului privind avortul, informează Agerpres preluând AFP.
„Permit toate nominalizările”, a declarat acest parlamentar din Alabama, un stat foarte conservator.
Sute de promovări şi confirmări de responsabili militari americani au fost blocate câteva luni în Senat de acţiunea singulară a acestui congresmen republican, care a considerat că politica Pentagonului este prea favorabilă femeilor din armată care doresc să facă avort.
Republicanul se opune de fapt ajutorului financiar acordat de Pentagon femeilor din armată care călătoresc pentru a putea face avort, după ce unele state americane au eliminat dreptul la avort după o decizia Curţii Supreme de anul trecut.
În Senatul SUA, un singur senator (din 100) are capacitatea de a bloca aprobarea rapidă a unei nominalizări într-o funcţie federală.
Ceilalţi 99 de parlamentari pot ocoli apoi acest obstacol organizând o serie de voturi pentru ridicarea blocajului.
Dar problema pusă de Tommy Tuberville a fost deosebită din cauza tradiţiei Senatului de a confirma în unanimitate nominalizările pentru înalte poziţii militare.
Pentru a anula blocajul senatorului, ar fi fost necesar să se organizeze un vot prin apel nominal pentru fiecare ofiţer nominalizat, un proces laborios care poate dura luni.
Foto: Profimedia Images
Narcisu 06.12.2023, 03:14
Un sistem de alegeri care arata lacunele unei democrații epuizate...
Marcel93 06.12.2023, 09:12
Știrea asta o fi buna pt cine știe despre ce îi vorba dar în rest Io zic că îi o știre cu care nu ști ce să faci!!!!
mica 06.12.2023, 09:57
Nu prea mă interesează ce fac americanii.
ionels 06.12.2023, 10:28
Jocuri de putere si in SUA.
laurlaur2180 06.12.2023, 10:54
Ce reguli ciudate pot avea si americanii astia.