„După o intervenție eficientă a armatei noastre, nava a repornit către unul dintre porturile rusești”, a scris Donald Tusk pe contul său de X, în timp ce ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a precizat că incidentul s-a produs marți.

„Ieri (…) am observat un petrolier, care a fost adăugat recent pe lista cu navele flotei fantomă, efectuând manevre suspecte” deasupra cablurilor electrice care aparțin companiei poloneze PSE, a declarat ministrul polonez.

Potrivit acestuia, incidentul a avut loc în afara apelor teritoriale poloneze, iar o concesință gravă a fost prevenită prin deplasarea la fața locului a unei nave hidrografice.

Într-un incident separat, petrecut săptămâna trecută tot în Marea Baltică, Rusia a trimis un avion de vânătoare în timp ce Estonia încerca să rețină un petrolier din flota fantomă a Kremlinului.

Întrebat despre incidentul cu Estonia, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a ținut să transmită un mesaj dur, precum că regimul de la Moscova este pregătit să utilizeze „toate mijloacele” de care dispune pentru a-și apăra interesele, incluzând navele din flota fantomă care transportă petrol rusesc ocolind sancțiunile.

Secretul Israelului în războiul cu Iranul: micul stat este o mare putere tehnologică, cu companii de zeci de miliarde de dolari. Iar un român a pus bazele acestui ecosistem
Recomandări
Secretul Israelului în războiul cu Iranul: micul stat este o mare putere tehnologică, cu companii de zeci de miliarde de dolari. Iar un român a pus bazele acestui ecosistem
Hartă cu zona Mării Baltice Captură Google Maps
Hartă cu zona Mării Baltice Captură Google Maps

Această flotă fantomă este formată din sute de petroliere vechi, unele dintre ele fiind prevăzute cu echipamente de spionaj.

Circa 200 de nave din această flotă au fost incluse marți în cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni adoptat de Uniunea Europeană împotriva Rusiei din cauza războiului pe care îl poartă împotriva Ucrainei. Noul pachet mai prevede sancțiuni pentru încălcarea omului în Rusia și, în premieră”, pentru acțiuni destabilizatoare peste hotare.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.