„Reuşim să livrăm muniţiile, hrana, echipamentele şi medicamentele necesare spre Bahmut. De asemenea, reuşim să scoatem răniţii noştri din oraş”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Serhii Cerevatîi, la televiziunea ICTV, precizând că drumurile din zonă sunt menținute deschise de trupele de recunoaştere şi contra-artilerie.

Reuters precizează că aceste informații nu au putut fi verificate în mod independent.

Orașul Bahmut este de mai multe luni scena unora dintre cele mai grele lupte din războiul din Ucraina. Rusia încearcă să îl captureze ca parte a strategiei sale de a prelua controlul asupra întregii regiuni industriale estice Donbas, din care fac parte regiunile Donețk și Luhansk.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, spunea pe 12 martie că în mai puțin de o săptămână, trupele ruse au pierdut peste 1.100 de soldați în luptele de la Bahmut și din jurul acestuia.

De asemenea, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, a afirmat recent că apărarea orașului Bahmut este „cheia stabilității întregului front”.

Foto: EPA

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro

Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro

Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat finala America Express. Cum au reacţionat Andreea Bălan şi Andreea Antonescu
Observatornews.ro
Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat finala America Express. Cum au reacţionat Andreea Bălan şi Andreea Antonescu
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Știrileprotv.ro
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
FANATIK.RO

Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Unica.ro

Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP

Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!