În anunțul președinției se precizează că Asma al-Assad, în vârstă de 48 de ani, este supusă unui protocol special de tratament care necesită izolarea, iar în consecinţă, ea se va retrage din angajamentele publice.

În august 2019, Asma a declarat că s-a recuperat complet după un cancer la sân pe care susţinea că l-a descoperit într-un stadiu timpuriu.

Asma a dus o viață „protejată” la Damasc de când s-a măritat, în 2000, cu președintele sirian. Cei doi s-au cunoscut la Londra, în 1994, în timp ce ea lucra pentru JP Morgan, iar el studia medicina, dorind să devină chirurg oftalmolog.

Educată la prestigiosul Kings College de la Londra, soția lui Bashar al-Assad a fost descrisă de presa internațională drept „trandafirul deşertului”, o frumuseţe londoneză care şi-a folosit şarmul şi eleganţa ca să mascheze atrocităţile regimului sirian. 

După ce în Siria a început războiul civil în 2011, fosta bancheră de investiţii şi-a asumat rolul public de a conduce eforturile de caritate şi de a se întâlni cu familiile soldaţilor ucişi, dar, de asemenea, şi-a atras ura opoziţiei, potrivit Reuters.

Ea conduce Trustul sirian pentru dezvoltare, un ONG mare, care acţionează ca o organizaţie- umbrelă pentru multe dintre operaţiunile de ajutor şi dezvoltare din Siria.

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

Anul trecut, ea l-a însoţit pe soţul ei, preşedintele Bashar al-Assad, într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, prima sa călătorie peste hotare alături de el din 2011. Ea s-a întâlnit cu acest prilej cu Fatima bint Mubarak, mama preşedintelui EAU, iar participarea ei la vizită a fost percepută ca un semn al creşterii rolului ei pe scena publică. 

FOTO: HEPTA

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Tragic cum a murit Aurelia, prima soție a lui Crin Antonescu. Băiețelul lor s-a stins din viață la doar două luni, iar în anul în care deveneau din nou părinți, o veste cruntă le-a umbrit fericirea
Viva.ro
Tragic cum a murit Aurelia, prima soție a lui Crin Antonescu. Băiețelul lor s-a stins din viață la doar două luni, iar în anul în care deveneau din nou părinți, o veste cruntă le-a umbrit fericirea
Cristina Rus a întinerit și s-a schimbat complet! Cum arată solista azi, după ce a dispărut din showbiz! Are trei copii superbi, un soț bogat și un look aristocratic. Apariție de cuplu învăluită în Chanel
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Rus a întinerit și s-a schimbat complet! Cum arată solista azi, după ce a dispărut din showbiz! Are trei copii superbi, un soț bogat și un look aristocratic. Apariție de cuplu învăluită în Chanel
„Mica Romă” a Ardealui, renăscută prin investiții majore. Cum a devenit un oraș mic un model de dezvoltare
Adevarul.ro
„Mica Romă” a Ardealui, renăscută prin investiții majore. Cum a devenit un oraș mic un model de dezvoltare
Cu ce probleme de sănătate se confruntă Delia. Artista a dezvăluit ce a pățit: „Mă doare rău.” Video
Elle.ro
Cu ce probleme de sănătate se confruntă Delia. Artista a dezvăluit ce a pățit: „Mă doare rău.” Video
După ce l-a pălmuit în avion, ce a mai ieșit ACUM la iveală întrece orice scenariu: „Dispari, ratatule...”😯24 de ani îi despart, dar nimeni nu se aștepta la ce a urmat.
Unica.ro
După ce l-a pălmuit în avion, ce a mai ieșit ACUM la iveală întrece orice scenariu: „Dispari, ratatule...”😯24 de ani îi despart, dar nimeni nu se aștepta la ce a urmat.
Alimentul care a fost cândva simbolul austerității e acum vedetă în restaurante și brutării. Cât costă
Observatornews.ro
Alimentul care a fost cândva simbolul austerității e acum vedetă în restaurante și brutării. Cât costă
Horoscop 29 mai 2025. Gemenii trebuie să-și păstreze cumpătul, mai ales atunci când nu înțeleg ce se petrece în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2025. Gemenii trebuie să-și păstreze cumpătul, mai ales atunci când nu înțeleg ce se petrece în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI