Data de 14 septembrie e însemnată în calendarul creştin. Nu e numai un punct de hotar între anotimpuri, ci şi un moment de răscruce pentru toţi credincioşii. Acum se fac predicţii meteorologice, iar superstiţiile au rolul lor. Se spune că dacă tună la Ziua Crucii va fi toamnă lungă. Iar prunele culese în zorii acestei zile mari sunt bune de descântat şi de bubă rea. Puse în apa de spălat, apără de rele.
Mai există şi credinţa că aceasta ar fi singura zi din an când florile vorbesc între ele, ştiind că apoi urmează să se usuce şi nu se vor mai vedea până la anul. Se spune că acum pământul se închide, după ce toate vietăţile ieşite din el de Alexii (17 martie) se întorc înăuntru. Superstiţioşii nu se ating şi nu gustă fructe sau legume ce au legătură cu semnul crucii (nuci, roşii, mere, pere etc).
Păstrează obiceiurile
Înălţarea Sfintei Cruci este singurul praznic împărătesc serbat de Biserică prin post, căci aminteşte de patimile şi de moartea lui Hristos. Acum se pomenesc morţii, se dau de pomană ulcele sau vase noi cu miere, apă şi colac cu lumânare. E o zi prielnică pentru culegerea plantelor de leac, dar şi a viţei-de-vie, de unde şi numele de Cârstovul viilor. Simbolul Sfintei Cruci se mai traduce şi prin încercările vieţii, suferinţele şi durerile prin care trecem, pietre de hotar ce ne călăuzesc spre mântuire.
Pentru că e un moment de pocăinţă, în această zi mare se ţine post, de preferat negru. Cel ce se roagă şi ţine post negru se vindecă de boli. Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii apără păsările de boli, ajută fetele să nu le cadă părul, protejează casele de trăsnete şi de rele. Prin semnul crucii primim taina puterii lui Iisus Hristos, cu care El a biruit moartea şi patimile. Cel ce-şi face mereu semnul crucii va fi mai tare, păzit de rele. La Mănăstirea Dervent, care poartă hramul acestei zile, credincioşii pot simţi binecuvântarea Crucilor prin alinarea suferinţelor, mângâierea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului şi puterea Izvorului Tămăduirii.

Revista şi cartea = 9,99 de lei

ASTĂZI, Credincioşii ţin post şi pomenesc morţii | De Ziua Crucii este bine să culegi via
Dacă incitantele romane de dragoste te-au prins deja înseamnă că aştepţi cu nerăbdare cartea “Aventurile unei lady”, un roman alert, marca Mary Jo Putney. O găseşti numai împreună cu revista Libertatea pentru femei, la preţul de 9,99 de lei!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.