Somalezul călătorea cu autobuzul fără bilet. Când două controloare i-au cerut să arate biletul, el le-a atacat cu un cuţit. În timp ce striga mai multe cuvinte neînțelese, bărbatul a rănit-o pe una dintre ele în zona gâtului şi pe cealaltă la umăr.

Şoferul autobuzului a deschis apoi uşile autobuzului şi atacatorul a fugit către faleza mării.

Acolo, el a ameninţat mai mulţi automobilişti şi a rănit alte trei persoane, printre care şi un copil în vârstă de şase ani. Copilul a fost înjunghiat în gât şi este internat în stare foarte gravă.

Autoritățile l-au urmărit mai mult timp, iar în cele din urmă au reușit să-l prindă.

Conform primelor date ale anchetei, nu există indicii că el ar avea legături cu medii teroriste sau extremiste. Polițiștii încearcă acum să determine de ce bărbatul a atacat oamenii cu cuțitul.

Migrantul somalez a sosit cu câteva luni în urmă în Italia, unde a cerut statutul de refugiat. El era găzduit într-un centru al Crucii Roşii şi, conform unor martori, era agresiv.

Foto: Profimedia

Citeşte şi:

„Octombrie va fi o lună care va duce către zece mii de cazuri”, avertizează Beatrice Mahler

Premierul cere creșterea numărului de paturi ATI pentru COVID la 1.600, după înmulțirea cazurilor grave

Secetă extremă în Vietnam: Imagini dramatice cu un copil care strânge ultimele picături de apă de pe un câmp ars de soare

„Am lovit-o, era gelozie!” Concurentul de la Survivor care și-a făcut relația praf cu soția: „I-am dat mesaje să se împace cu mine din milă”
PARTENERI - GSP.RO
„Am lovit-o, era gelozie!” Concurentul de la Survivor care și-a făcut relația praf cu soția: „I-am dat mesaje să se împace cu mine din milă”
BOMBĂ! Delia, primul interviu după ce a anunțat că este însărcinată. Ce a spus despre soțul ei
Playtech.ro
BOMBĂ! Delia, primul interviu după ce a anunțat că este însărcinată. Ce a spus despre soțul ei
Momente dramatice din mijlocul "Infernului" din Canare: turla bisericii din La Palma, înghiţită de şuvoaiele necruţătoare de lavă
Observatornews.ro
Momente dramatice din mijlocul "Infernului" din Canare: turla bisericii din La Palma, înghiţită de şuvoaiele necruţătoare de lavă
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
Putin s-a relaxat la vânătoare și pescuit în taigaua siberiană. Incredibil unde a stat președintele rus timp de 4 zile: ”Râzi degeaba, chiar dă căldură”
Știrileprotv.ro
Putin s-a relaxat la vânătoare și pescuit în taigaua siberiană. Incredibil unde a stat președintele rus timp de 4 zile: ”Râzi degeaba, chiar dă căldură”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți