Pentru români, este apocalipsă în fiecare zi

Şarlatanie sau adevăr, inspiraţie de afacerist sau înşelăciune grosolană, cert este că apocalipsa i-a sărăcit pe cei mai creduli locuitori ai planetei. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă în ţara noastră, unde prea puţini oameni s-au lăsat duşi de nas. “Românii sunt mai cinici de fel, pentru ei e apocalipsă zilnic. Cei mai fraieriţi au fost americanii, japonezii şi ruşii”, ne-a declarat Niels Schnecker (foto).

Filmele şi jocurile despre dispariţia omenirii, încasări de sute de milioane de dolari

Au scos din frica oamenilor 4.000.000.000 $ | Cei care au ştiut să se folosească de naivitatea celor care au crezut în sfârșitul lumii anunțat de mayaşi s-au îmbogăţitÎncă de la începutul acestui an isteria sfârşitului lumii a cuprins mapamondul, foarte mulţi adunând sume uriaşe de pe urma afacerii “apocalipsei”. Acest motiv a fost amplu speculat şi de Hollywood, cel mai de succes film referitor la anul 2012 a fost realizat în 2009 şi se cheamă “2012”. În câteva luni de la difuzarea în cinematografe, producţia a adunat 770 de milioane de dolari, iar în ultima lună, cei care şi-au adus aminte de peliculă au solicitat-o la centrele de închirieri de DVD-uri, şi, conform producătorilor de la Hollywood, din vânzarea DVD-urilor şi din închirierea lor, “2012” a mai adunat 25 de milioane de dolari. De asemenea, un succes răsunător are şi “Resident Evil” (atât filmele cu Milla Jovovich, cât şi jocurile video în care oamenii se luptă cu zombii care cuceresc lumea), acestea înregistrând anul acesta încasări de peste 250 de milioane $.

Turiştii au plătit bani grei pentru excursii apocaliptice

Peste un milion de turişti se află în aceste zile în ţările care găzduiesc cultura mayaşă – Mexic, Guatemala, Belize, Honduras şi El Salvador. Agenţiile de turism de pe continentul american au creat special pachete de călătorii, şi evident că au umflat preţurile. Spre exemplu, o excursie de apocalipsă la piramidele Chichen Itza a costat 3.000 de dolari de persoană, şi s-au epuizat toate locurile încă din toamnă. În medie, o excursiecu un pachet de bază, cazare trei zile şi o masă, plus transport a costat, de persoană, 1.000 de dolari. Aşadar, numai din turism, ţările cu origini mayaşe au câştigat peste trei miliarde de dolari, într-o săptămână.

Cele 13 amendamente propuse de Laura Vicol prin care avertizorii de integritate vor fi descurajați să mai raporteze încălcările legii
Recomandări
Cele 13 amendamente propuse de Laura Vicol prin care avertizorii de integritate vor fi descurajați să mai raporteze încălcările legii

Pietrele din Carpaţi – miracol sau escrocherie?

Au scos din frica oamenilor 4.000.000.000 $ | Cei care au ştiut să se folosească de naivitatea celor care au crezut în sfârșitul lumii anunțat de mayaşi s-au îmbogăţit
Un site din Statele Unite ale Americii vinde la preţuri exorbitante pietre din Munţii Bucegi! Acestea i-ar proteja pe cei care le cumpără de efectele apocalipsei, dacă sfârşitul va veni astăzi. Preţurile sunt extrem de piperate – rocile costă între 5.000 şi 10.000 de dolari, în funcţie de mărimea lor. Există totuşi un semn de întrebare în legătură cu pagina web – administratorii au postat un text scris cu litere mici: “If it will come” (n.r.- “Dacă va veni”). Dar nu specifică dacă este vorba despre apocalipsă sau despre piatra cumpărată.

Urmărește-ne pe Google News
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
GSP.RO
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
ȘOC TOTAL! Vladimir Putin va muri! Data evenimentului a fost anunțată deja. Vestea pe care Occidentul o așteaptă
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Vladimir Putin va muri! Data evenimentului a fost anunțată deja. Vestea pe care Occidentul o așteaptă
Jaf de 1 milion de euro în doar câteva minute. Hoţii au aruncat de la etajul 6 seiful de aproape jumătate de tonă al unui om de afaceri grec
Observatornews.ro
Jaf de 1 milion de euro în doar câteva minute. Hoţii au aruncat de la etajul 6 seiful de aproape jumătate de tonă al unui om de afaceri grec
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
HOROSCOP
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Știrileprotv.ro
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Orangesport.ro
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea