Averea netă a populaţiei s-a majorat în anul 2018, apropiindu-se de valoarea maximă înregistrată în anul 2008, după o creştere de 9,7% în ultimul trimestru al anului 2018 raportat la aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia a fost determinată într-o proporţie ridicată de creşterea activelor imobiliare coroborată, într-o măsură mai redusă, cu cea a activelor financiare”, consideră specialiștii BNR.

Activele imobiliare ale românilor sunt în jur de 1.600 de miliarde de lei, în timp ce activele financiare nete depăşesc uşor 400 de miliarde de lei.

Cu toate că România înregistrează cea mai ridicată rată a deţinerii de imobile din Uniunea Europeană, persistă un grad crescut al inegalităţii de avuţie, cele mai bogate 10% din gospodării deţinând aproximativ 60% din avuţie. Astfel, există posibilitatea ca nivelul inegalităţii să se majoreze, în condiţiile în care de creşterea valorii activelor nefinanciare va beneficia doar o parte restrânsă a populaţiei”, se arată în raportul BNR, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, conform sursei citate, datoriile românilor au avansat cu 6,6% în primul trimestru din acest an, până la 151,7 miliarde de lei, faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent, creditul ipotecar fiind responsabil de creşterea îndatorării populaţiei. Explicația stă în creditul ipotecar.

Îndatorarea sectorului populaţiei a continuat să avanseze în primul trimestru al anului 2019, atingând valoarea de 151,7 miliarde lei, cu 6,6% mai mare comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşterea creditului ipotecar factorul principal ce a susţinut creşterea îndatorării, fiind susţinut într-o măsură mai mică de creditul de consum”, se arată în raport.


Citește și: Consiliul Superior al Magistraturii susține că e supus unei „campanii mediatice de discreditare și decredibilizare”


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.