Cristophe de Margerie, patronul grupului petrolier Total, a murit marţi în urma unui accident aviatic. Aeornava privată la bordul căreia se afla s-a prăbuşit pe aeroportul din Moscova. Omul de afaceri avea 63 de ani. Aparatul de zbor a intrat în coliziune cu o maşină de deszăpezire al cărei şofer era sub influenţa băuturilor alcoolice.
Édouard Michelin a murit în timpul unei partide de pescuit, la 42 de ani. Conducătorul grupului producător de anvelope Michelin se afla pe Raz de Sein, în apropierea insulei Sena, în nord-vestul Franţei. Barca în care el şi partenerul său de pescuit, Guillaume Normant, s-a scufundat, acesta din urmă pierzându-şi şi el viaţa.
Jean Paul Olivier, directorul grupului Yamaha. Franţa, care a condus compania timp de 40 de ani, şi-a găsit sfârşitul în timpul unui accident rutier, la 70 de ani. Tragedia i-a şocat pe mulţi mai ales că Olivier era un obişnuit al curselor Paris-Dakar, în care nu s-a confruntat niciodată cu vreun accident.
Karyl Slym, patronul Tata Motors, din India, din 2012, s-a stins din viaţă în ianuarie 2014, la vârsta de 52 de ani. În timp ce se afla într-o călătorie de afaceri în Thailanda, afaceristul a fost găsit prăbuşit pe caldarâm, în faţa hotelului unde se cazase. Primele informaţii ale anchetatorilor indică faptul că acesta s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut de la etaj. Deocamdată o concluzie finală a anchetatorilor nu a fost stabilită.
Lam Kok, preşedintele grupului de mobilă de lux Brilliante, a murit la 46 de ani, după ce elicpterul în care se afla s-a prpbuşit în Dordogne, Franţa. Milionarul venise în zonă pentru a definitiva negocierile pentru a achiziţiona castelul Chateau de La Riviere.
Jimi Heselden, multimilionarul britanic care a cumpărat grupul Segway în 2010, şi-a găsit sfârşitul în timp ce conducea unul dintre motoarele pe care compania sa le producea. Acesta ieşise să îşi plimbe câinele, pe scuter, într-o zonă stâncoasă, şi într-un moment de neatenţie a plonjat de la 12 metri. Avea 62 de ani.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.