Începând de vineri, canicula va cuprinde sudul și sud-estul țării, iar temperaturile maxime vor ajunge la 37 de grade Celsius.

În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei şi în sudul Moldovei, în orele amiezilor, se vor înregistra local temperaturi maxime de 35-36 de grade, izolat 37 de grade în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în zonele de câmpie (cu precădere în Câmpia Română), iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și, posibil, va depăși uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Cum să te răcoreşti pe timpul caniculei

1. Fă-ţi provizii: medicamente, alimente, băuturi nonalcoolice, astfel încât să nu fii nevoit să ieşi din casă pe căldură.
2. Organizează-ţi programul în aşa fel încât între 11:00 şi 15:00 să nu fii afară.
3. Dacă eşti nevoit să ieşi, totuşi, în acest interval, poartă haine uşoare, de culoare deschisă, din materiale naturale (de preferat bumbac), poartă pălărie şi ochelari de soare, aplică cremă de protecţie, bea multă apă şi mergi tot timpul pe la umbră.
4. Fă duş sau baie, cât mai des, iar dacă nu ai cum, stropeşte-te din când în când cu apă rece.
5. Bea multe lichide. Se recomandă un pahar la 20 de minute.
6. Stai în camera cea mai răcoroasă din casă.
7. Păstrează răcoarea în cameră cu ajutorul draperiilor de culoare deschisă sau al materialelor care reflectă soarele (atenţie, storurile din metal sau draperiile închise la culoare atrag căldura).
8. Lasă geamurile deschise doar pe timpul nopţii.
9. Verifică tot timpul rudele, prietenii sau vecinii în vârstă care sunt vulnerabili la căldură şi care nu pot avea bine grijă de ei înşişi.

Ce trebuie să mănânci pe caniculă

Supe calde. Lichidele fierbinţi te ajută mult mai bine să te răcoreşti în zilele caniculare, astfel că supele cu legume sunt excelente pe timpul verii.

Condimente. Ardeiul iute te face să transpiri şi porneşte mecanismul natural de reducere a temperaturii corpului. Probabil de aceea, chili, boiaua iute de ardei, ghimbirul, piperul şi alte condimente picante sunt populare în ţările tropicale, asiatice şi arabe.

Salate de fructe. Include în dieta ta fructe zemoase, ca pepene, cireşe, căpşune, nectarine, piersici, kiwi sau grepfrut. Toate te ajută să te hidratezi.

Chiar dacă e caniculă, nu tot ce se mănâncă trebuie să stea la rece! Ce alimente nu se țin în frigider

Ce trebuie să bei în zilele caniculare

Ceaiul fierbinte, aromat şi delicios, care este o sursă foarte bună de hidratare atunci când simţi nevoia să te răcoreşti. O combinaţie foarte bună este ceaiul de mentă cu miere şi puţină lămâie, care se poate bea atât cald, cât şi rece.

Ce bea Iuliana Tudor dimineața, ca să se răcorească pe caniculă

Ce boli poți să faci pe caniculă

Chiar dacă expunerea la soare poate ajuta la ameliorarea unora dintre simptomele anumitor afecţiuni, cum ar fi artrita şi astmul bronşic, căldura excesivă şi expunerea prelungită la soare depăşesc beneficiile oferite. Temperaturile ridicate ale verii afectează în mod direct persoanele sensibile, cauzând stări de slăbiciune, pierderea cunoştinţei şi chiar dereglări cardiovasculare.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.