Cu toate acestea, Dincă nu recunoaște că le-ar fi cunoscut sau că le-ar fi ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu.

„El pledează pentru nevinovăție. Spune că nu cunoaște cele două peroane despre care este acuzat că le lipsește de libertate. (…)

Dânsul nu vrea să dea detalii cu privire la apeluri. Din punctul său de vedere, acele apeluri nu au fost date din locuința sa.

Din punctul meu de vedere a fost explicit. Există probe concrete, dar sunt insuficiente pentru a fi considerată vinovată și condamnată.

Dânsul nu recunoaște, nu recunoaște persoanele. Din punctul dânsului de vedere nu sunt oase de natură umană.

Dânsul susține că în zilele respective a fost plecat la piața în timpul dimineții și apoi a revenit la domiciliu unde a lucrat pe o activitate de tinichigerie. Spune că bijuteriile găsite sunt niște fake-uri.

A descris toată această perioadă cu activitățile pe care le-a desfășurat, dar nu a menționat nimic de natură penală. Nu a menționat martori. Apelul a fost făcut de pe telefonul lui.

Nu recunoaște asta și nu a dat explicații. Despre hainele găsite spune că erau ale familiei”, a spus avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Creatura de la Cernobîl care a dezvoltat o “superputere”. Ce au descoperit oamenii de știință
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv

A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Știrileprotv.ro
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Observatornews.ro
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI