Azilele groazei: Ciolacu cere „suspendarea urgentă” din funcție a şefilor AJPIS din 7 judeţe şi din Bucureşti

 9 comentarii

Premierul Marcel Ciolacu a solicitat în şedinţa de Guvern de joi, 20 iulie, noului ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii, dar şi a directorilor Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială (AJPIS) din județele Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Teleorman, Hunedoara, Vrancea şi Bucureşti, în urma finalizării controalelor la centrele de îngrijire a bătrânilor, copii şi persoane cu dizabilităţi, de la nivel naţional, potrivit news.ro.

"Suntem la finalul controlului la nivel naţionale pe care l-am cerut în şedinţa de Guvern şi deja există date şi fapte clare care ne obligă pe toţi să luăm anumite decizii ferme", a spus Ciolacu, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Există o situaţie, sincer, de netolerat: judeţe unde s-au găsit centre fără autorizaţie, centre care funcţionau clandestin - toate sub ochii funcţionarilor statului român. Plus alte centre cu probleme grave închise sau cu activitatea suspendată.

"Din punctul meu de vedere este inadmisibil acest lucru. Cele mai multe asemenea cazuri sunt în: Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi Bucureşti, mai ales în Sectorul 1. Solicit noului ministru al Muncii, doamna Simona Bucura Oprescu, ca toţi şefii Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, celebrul AJPIS din aceste judeţe, plus şeful Agenţiei Municipale Bucureşti să fie urgent suspendaţi din funcţie, până la finalizarea anchetelor disciplinare. Totul legal", a adăugat șeful Guvernului.

"Este clar că Inspecţia Muncii nu şi-a făcut datoria"

Marcel Ciolacu a mai spus că "a descoperit că există o problemă uriaşă şi cu munca la negru".

"Câteodată erau condiţii de Evul Mediu în aceste centre în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. Din punctul meu de vedere, este clar că Inspecţia Muncii nu şi-a făcut datoria. Doamna ministru, vă cer să luaţi aceeaşi măsură şi în cazul şefului acestui instituţii. Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desfiinţăm instituţii cu totul, care şi-au dovedit incapacitatea de a face faţă cerinţelor în acest moment", a afirmat premierul.

De asemenea, Ciolacu a cerut șefilor de Consilii Judeţene, în subordinea cărora se află Direcţiile Generale de Asistenţă Socială, din judeţele amintite, să înceapă să îi schimbe pe toţi aceşti directori din funcţie.

"Este evident că nu şi-au făcut treaba şi datoria. Dacă nu vor face acest lucru, tot dânşii vor răspunde în faţa românilor care i-au votat", a mai spus premierul.

Marcel Ciolacu a adăugat că, potrivit informaţiilor furnizate de secretarul de stat Bogdan Despescu, au fost dispuse controale în inspectoratele judeţene de poliţie din Arad, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi la nivelul Poliţiei Capitalei.

"Sunt ferm convins că demiterile şi demisiile sunt necesare dar nu rezolvă decât o parte a problemei. De aceea, urmează cealaltă parte esenţială, modificarea legislaţiei privind acreditarea, licenţierea, monitorizarea şi controlul acestor centre", a precizat Ciolacu.

Potrivit acestuia, ministrul Muncii "va veni rapid" cu modificările legislative necesare, iar săptămâna viitoare vor fi organizate consultări pe această temă cu ONG-urile şi cu reprezentanții pacienților.

Controalele în centrele pentru bătrâni și pentru persoane cu dizabilități au fost declanșate la nivel național după scandalul privind "azilele groazei" din Voluntari și Afumați.

Foto: Hepta.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Ion3laClaudia 20.07.2023, 16:24

    Afara cu ei sa își dea demisia ca oricum sunt degeaba în guvern

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 20.07.2023, 18:14

    Demiterile nu ajuta cu nimic la rezolvarea problemei cu azilurileci trebuie facut ceva concret

  • Avatar comentarii

    Any0205 20.07.2023, 19:52

    Care a greșit trebuie să răspundă.

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 20.07.2023, 20:57

    L-a uitat pe Costel Alexe de la Iași!

  • Avatar comentarii

    TANTILILI1967 20.07.2023, 22:05

    Totul pleacă de la pregătirea și competența oamenilor, puși foarte mulți POLITIC.

ALTE ȘTIRI
Royad Mammadov (1)
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
o hartă meteorologică a Europei ce indică o masă de aer rece, reprezentată în nuanțe de albastru și violet peste Europa de Est și Centrală, în contrast cu masele de aer cald reprezentate în roșu și roz în vestul continentului.
13:42
Răcire bruscă în toată țara după temperaturi spre 30 de grade joi și vineri. Prognoza meteo pentru perioada 5-18 octombrie 2026
MONDEN
Frații Bogdan Iancu și Ștefan Iancu în filmul românesc „Teambuilding 2” | sursa foto: Roman Canțîr / Vlad Grăjdan
ExclusivInterviu
13:44
Cum reacționează mama fraților Iancu, Ștefan și Bogdan, când îi vede în filme și seriale: „Discutăm deschis”
Lidia Buble și mama ei
13:30
Lidia Buble, pedepsită de mama ei chiar în ziua majoratului. De ce nu a avut niciodată o petrecere onomastică
POLITIC
Nicușor Dan
13:49
De ce a refuzat Nicușor Dan cetățenia franceză în timpul celor 6 ani de studiu în Franța: „N-am avut nicio ezitare”
Spitalul Regional de Urgență Craiova FOTO Facebook Construire SRU Craiova Faza II
Analiză
13:00
Spitalele regionale de urgență, după 20 de ani: SRU Craiova înregistrează cel mai mare avans. Unde se află Iașiul și Cluj-Napoca
Ultimele știri
14:20
Diferențele dintre TollRo și sistemele de taxare din Germania, Franța, Italia și Austria
14:16
Cota de recoltare a urșilor crește la aproape 1.000 de exemplare prin noua lege promulgată de Nicușor Dan
14:16
Ministerul Educației va cheltui peste 230 de milioane de euro pentru prevenirea analfabetismului funcțional și a abandonului școlar. Ce este programul PRIMII
14:11
Cum arată fiica lui Constantin Enceanu. Cătălina are 40 de ani și seamănă perfect cu tatăl ei. „Nu știu dacă am fost o dată de ziua ei acasă”
TRENDING
LiveText
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Imagine văzută de sus cu o casă în interiorul unei sere
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”