Banca Europeană de Investiții (BEI) a anunțat din data de 26 august că se aliază cu EnduroSat, un startup din Bulgaria. BEI va investi 10 milioane de euro pentru a sprjini compania, în încercarea de a democratiza accesul la spațiu prin intermediul programului său de sateliți.

Gândește mic

EnduroSat este una dintre companiile spațiale europene cu cele mai mare creșteri, înregistrând un avans de peste 250%.

Aceasta oferă sateliți inovatori, de mare performanță și ieftini. Nanosateliții săi merg mână în mână cu un serviciu numit Shared Satellite Service, care ușurează accesul la datele spațiale și permite companiilor să închirieze sateliții companiei pentru a urca pe orbită propriile instrumente și propriii senzori în loc să dezvolte propriile flote de sateliți.

Nanosateliții cât un cub cu laturile de 10 centimetri

Acest lucru este posibil datorită designului special, modular. CubeSat este un satelit de forma unui cub cu laturile de 10 centimetri. Nanosateliții grupează orice satelit care are sub 10 kilograme.

Cu toate acestea, un CubeSat poate fi și mai mic, cântărând 1,3 kilograme.

Un astfel de satelit poate fi folosit de unul singur, astfel că este numit drept o unitate. Însă mai mulți astfel sateliti cubici pot fi folosiți laolaltă, putând fi folosite câte 2, 3, 6 sau 12 unități împreună.

Datorită designului lor standard, costul acestor mici sateliti poate scădea.

Alternativă la sateliții clasici

EnduroSat plănuiește să folosească investiția pentru a crește producția, astfel încât să devină o alternativă pentru sectoarele comercial și academic la sateliții clasici.

Lilyana Pavlova, vicepreședinte al BEI, a lăudat dezvoltarea noii industrii, spunând că va deschide calea pentru un acces mai egal și democratic la spațiu. Aceasta și-a exprimat speranța că implicarea BEI va duce la crearea de noi locuri de muncă în acest sector, care va defini viitorul.

Raycho Raychev, directorul executiv și fondatorul EnduroSat, a declarat că este încântat să anunțe parteneriatul cu BEI. Potrivit acestuia, parteneriatul va ajuta compania să își optimizeze oferta către academii, companii și echipele de cercetători care vor să își testeze tehnologiile în spațiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.