Barack Obama, ultimul discurs din 2016. Președintele american, atac la adresa lui Vladimir Putin

Comentează
Obamacare

Barack Obama a susținut ultima sa conferința de presă anuală, dar și una dintre ultimele sale conferințe înainte ca al doilea său mandat prezidențial să ajungă la final, pe 20 ianuarie. Președintele american a abordat subiectul “atacurile cibernetice” din timpul campaniei electorale, pentru care SUA a acuzat Rusia, și a afirmat că l-a avertizat pe Vladimir Putin să înceteze, căci altfel ar urma “consecinţe grave", relatează AP.

Barack Obama a primit că va transmite un "mesaj clar" Rusiei după atacurile care au afectat alegerile americane, fiind ipoteze cum că aceste atacuri l-au ajutat pe Donald Trump să câștige Casa Albă. Totodată, actualul lider american l-a îndemnat pe succesorul său republican Donald Trump să plaseze interesul ţării înaintea conflictelor de partid.

”Nu se întâmplă mai nimic în Rusia fără aprobarea lui Vladimir Putin”, a afirmat Barack Obama, desemnându-l altfel pe președintele rus responsabil de atacurile informatice din ultimele luni, așa cum serviciile americane de informații au făcut deja.

Totodată, Barack Obama, care a plecat în ultimul concediu în calitate de președinte, în Hawaii, l-a avertizat pe Trump privind abordarea acestuia față de Rusia. Obama l-a îndemnat să accepte o anchetă ”bipartită, independentă” cu privire la aceste atacuri cibernetice.

Rusia ”este o ţară mai mică, o ţară mai slabă”, a spus Obama, o formulă care cu siguranță va atrage replica lui Vladimir Putin. ”Însă ei ne pot afecta dacă noi uităm cine suntem. Domnul Putin ne poate slăbi, aşa cum încearcă să slăbească Europa, dacă începem să admitem ideea că este acceptabil să intimidezi presa sau să închizi disidenţi”, a continuat preşedintele american.

El a dezvăluit, de asemenea, că i-a cerut în mod direct lui Putin, în septembrie, în marja summitului G20, în China, să ”înceteze” atacurile cibernetice, riscând altfel ”consecinţe grave dacă nu o face”.

Today @POTUS discussed Russian efforts to interfere with the US political process. Here's what he said: https://t.co/7e9RV325WA
— WH National Security (@NSC44) 16 December 2016

Recurgerea la eventuale sancţiuni împotriva cadrelor regimului rus face parte din opţiunile Executivului american. Ea îl va plasa pe Trump într-o poziţie dificilă după ce va prelua puterea, însă suprimarea lor ar alimenta acuzaţii de prea multă apropiere de Moscova, o poziţie care ar crea nemulţumire în Partidul Republican.

Barack Obama, atac la republicani: “Regan se răsucește în mormânt”

Citând un sondaj potrivit căruia o treime dintre republicanii americani, în mod tradiţional opuşi Rusiei, aprobă politica lui Vladimir Putin, care a făcut partedin spionajul rus, şeful statului american a apreciat că ”Ronald Reagan trebuie să se răsucească în mormânt! Cum s-a ajuns aici?”.

Afirmând că are relaţii ”cordiale” cu succesorul său, el l-a încurajat pe acesta să dea dovadă, în politica externă, de coerenţă pe teremn lung în dosare sensibile precum relaţiile dintre Taiwan şi China.

Barack Obama a revenit apoi asupra campaniei electorale, însă a refuzat să se pronunţe cu privire la un eventual impact al atacurilor cibernetice, a căror victimă a fost Partidul Democrat, asupra victoriei finale a lui Donald Trump împotriva lui Hillary Clinton.

Candidata democrată consideră că Moscova şi Vladimir Putin sunt în parte responsabili de înfrângerea sa surprinzătoare de către magnatul în domeniul imobiliar.

Atacurile cibernetice care i-au vizat partidul ar fi rezultatul ”picii” pe care i-o poartă preşedintele rus, a declarat ea joi, la o cină cu donatori ai campaniei sale.

Barack Obama, despre situația din Alep

Barack Obama a discutat și despre criza din Siria, în special despre lupta pentru Alep. Întrebat îndelung despre responsabilitatea sa în drama din metropola siriană, Barack Obama, foarte criticat din cauza amânărilor sale în acest dosar, a denunţat ”asaltul sălbatic al regimului sirian (al lui Bashar al-Assad) şi aliaţilor săi rus şi iranian”.

Preşedintele al-”Assad nu poate să-şi câştige legitimitatea prin masacre”, a denunţat el.

"I ask myself every single day, is there something I can do that will save lives and make a difference?" —@POTUS https://t.co/RjVWXmexGP
— The White House (@WhiteHouse) 16 December 2016

El şi-a apărat, din nou, alegerile în acest conflict, soldat cu peste 310.000 de morţi.

”Eu nu pot să spun că am reuşit (în Siria) şi este un lucru la fel de adevărat şi în alte probleme din lume, cu care trebuie să mă duc la culcare în fiecare seară”, a spus şeful statului american. ”Dar continui să cred că a fost abordarea bună”.

Preşedintele şi-a încheiat această conferinţă de presă, care ar putea să fie şi ultima, transmiţând "Mele Kalikimaka" (”Crăciun fericit”, în hawaiană).

El urma să plece împreună cu soţia sa, Michelle Obama, şi cele două fiice ale lor, Sasha şi Malia, la Honolulu.

“It’s thanks to the American people—to the hard work you’ve put in; the sacrifices you’ve made” —@POTUS https://t.co/AqFpXw0KVo
— The White House (@WhiteHouse) 16 December 2016

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
08:55
Cum au schimbat atentatele din 11 septembrie turismul aerian. La 25 de ani de la tragedie, un pilot mărturisește: „Este imposibil ca un avion să mai fie deturnat”
08:49
Un deținut care își spunea „Spiderman” a tăiat gratiile celulei, s-a cățărat într-un copac și a evadat, în Germania: „Puțini oameni puteau face asta”
08:47
O mină abandonată de azbest din China a devenit o atracție turistică la aproape 100 de ani după ce a fost părăsită
08:43
Un elev din Focșani a obținut un punctaj aproape perfect la Olimpiada Internațională de Limba Engleză
TRENDING
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
De ce să fotografiezi bagajul înainte de a pleca în vacanță - Imagine cu o femeie cu un rucsac în spate aşteptându-şi bagajul de cală la banda de bagaje dintr-un aeroport
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
O fetiță intră în sala d eclasa, in Italia, fiind intampinata de profesoara sa
08:03
Cea mai mică școală din Europa se deschide după două decenii, pentru o singură elevă
Logo-ul Muse este afișat pe ecranul unui smartphone, cu logo-ul Meta AI în fundal
07:47
Meta lansează Muse, agentul AI care rezervă biletele de avion în locul tău
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Așa contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate