Bărbat din Brașov jefuit de 76.000 de euro de două femei care l-au abordat pe stradă și i-au propus să întrețină relații sexuale

 29 comentarii
Arhiva foto

Bărbatul a fost jefuit de 76.000 de euro, dar și de bijuteriile de aur, pe 3 decembrie, în zona Gării Brașov, de două femei care l-au abordat pe stradă și i-au propus o partidă de sex. Femeile au fost prinse după două zile, fiind reținute de polițiști pentru furt calificat, anunță miercuri, 6 decembrie, Poliția Română.

Bărbatul a sesizat Poliția din municipiul Brașov pe 3 decembrie, în jurul orei 14.30, „cu privire la faptul că, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla împreună cu două femei pe bulevardul Gării, din municipiul Brașov, acestea i-ar fi sustras aproximativ 76.000 de euro și bijuterii din metal galben”, potrivit comunicatului Poliției Române.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul a fost abordat de două femei, care i-au propus să întrețină relații sexuale, propunere pe care a acceptat-o. Apoi, femeile l-au îmbătat, i-au furat banii din borsetă și s-au făcut nevăzute.

„Întrucât a acceptat propunerea, bărbatul s-ar fi deplasat împreună cu cele două femei într-un loc retras, din proximitatea Gării Brașov, unde a fost determinat să consume băuturi alcoolice până la inconștiență. După ce și-ar fi revenit, bărbatul a constatat faptul că, din borseta pe care o purta, lipseau 76.000 de euro, precum și faptul că îi lipsesc bijuteriile din metal galben, respectiv un lanț cu medalion, brățară și inel”, potrivit Poliției.

Polițiștii au început apoi cercetările pentru a le identifica și prinde pe suspecte. După ce le-au identificat, ieri, 5 decembrie, autoritățile le-au percheziționat locuințele, unde au fost descoperite mai multe bunuri și bijuterii, precum și aproximativ 3.000 de euro.

„În urma perchezițiilor, a fost depistată una dintre femeile cercetate pentru comiterea faptei, de 43 de ani, iar despre cea de-a doua femeie, de 20 de ani, polițiștii au stabilit că se sustrage urmăririi penale. La aceeași dată, în municipiul Toplița, în urma unui complex de activități desfășurate, cu implicarea procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și cu sprijinul Poliției Municipiului Toplița, a fost depistată și cea de-a doua femeie. În urma verificărilor, asupra tinerei au fost descoperiți aproximativ 51.000 de euro”, menționează Poliția Române.

Cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiuni de „furt calificat”,

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (29)
  • Avatar comentarii

    costin1984 06.12.2023, 18:35

    Apoi cine îi este de vină..Ce să facă poliția! Om fără minte!

  • Avatar comentarii

    Paulica1968 06.12.2023, 18:39

    A căzut pradă dorințelor..

  • Avatar comentarii

    Shushu12 06.12.2023, 19:39

    el de ce umbla cu atatia bani la el ???

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 06.12.2023, 22:00

    Ce fraier! S-a lăsat agățat și a rămas fără bănet! Ce cauta cu atâția bani la el ... probabil a fost urmărit!

  • Avatar comentarii

    Narcisu 06.12.2023, 22:03

    Acest domn iubitor de senzații tari,a primit ce merită, dar poliția are trebui îl ancheteze de unde are bani ?

ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o actiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!