Crima care a șocat China a avut loc anul trecut. Un chinez a intrat în casa fostei sale soții, o cunoscută vloggeriță, și i-a dat foc, în timp ce femeia era în direct pe rețelele sociale. Bărbatul a fost condamnat joi la moarte după ce un tribunal l-a găsit vinovat de omucidere, informează CNN.
Lhamo, în vârstă de 30 de ani, trăia în prefectura muntoasă Aba din provincia Sichuan din vestul Chinei.
La începutul lunii septembrie a anului trecut, fostul ei soț a intrat la ea în casă, a turnat benzină peste ea și i-a dat foc. Scena s-a întâmplat sub ochii a sute de oameni care se uitau la momentul respectiv la ea. Femeia a fost transportată la spital cu arsuri grave. A murit două săptămâni mai târziu.
Fostul ei soț, Tang Lu, a fost arestat la scurt timp. Joi, la un an de la incident, o instanță l-a găsit vinovat de omucidere și l-a condamnat la moarte.
Curtea a constatat că crima sa „a fost extrem de crudă” și „merită o pedeapsă severă”. De asemenea, bărbatul mai trebuie să plătească și despăgubiri familiei femeii.
Tang avea antecedente de violență domestică față de Lhamo. El ar fi bătut-o de mai multe ori înainte de a divorța în iunie 2020. În lunile următoare, el a căutat-o în mod repetat și i-a cerut să se recăsătorească cu ea, dar femeia nu a vrut. În cele din urmă, a ucis-o.
Cazul a fost mediatizat în mass-media națională și internațională, atrăgând atenția asupra naturii groaznice a morții lui Lhamo și a ridicat discuțiile cu privire la problemele cu care se confruntă femeile și violența din China. China a criminalizat violența domestică în 2015, dar problema rămâne omniprezentă și slab raportată, în special în comunitățile rurale subdezvoltate.
Până în 2001, când China și-a modificat legea căsătoriei, abuzul nu a fost considerat motiv pentru divorț.
Cu doar câteva luni înainte ca Lhmo să fie ucisă, China a adoptat o lege controversată care impune cuplurilor care doresc să divorțeze să petreacă mai întâi o perioadă de „răcire” timp de o lună. Măsura a stârnit îngrijorarea, pe motiv că ar putea pune în pericol victimele abuzurilor și le poate împiedica să părăsească o relație periculoasă.