În localitatea Podu Turcului, județul Bacău, bărbat și-a agresat concubina, iar apoi i-a răpit fetița de 1 an și jumătate și i-a furat mașina.

S-a urcat la volan, deși nu avea nici permis și consumase și băuturi alcoolice. Alertați prin apel la numărul unic de urgență 112, polițiștii au plecat pe urmele bărbatului.

Oamenii legii au constatat, după verificări, că bărbatul avea interdicție în a se apropia la o distanţă mai mică de 25 de metri faţă de femeie și copii.

Individul a fost depistat rapid. Se deplasase cu mașina furată și cu fetița sechestrată doar până la locuința sa.

Când a dat ochii cu polițiștii, acesta a încercat să-i intimideze.

În momentul pătrunderii poliţiştilor în curtea imobilului, acesta ar fi încercat să îi intimideze cu un ferăstrău electric pornit.

Comunicat IGPR

Testarea individului cu aparatul etilotest a arătat că acesta era băut, 0,53 mg/ l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul, reţinut inițial pentru 24 de ore, este acuzat pentru lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate, conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, furt în scop de folosinţă şi încălcarea ordinului de protecţie.

Miercuri, 10 august, după ce a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (9)
Avatar comentarii

Ion3laClaudia 10.08.2023, 00:51

Omu e dement

Avatar comentarii

AlexandraMilu 10.08.2023, 01:04

Doamne ferește!

Avatar comentarii

bituca 10.08.2023, 08:14

Poate se mai linisteste in celula.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.