„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. După lichidarea incendiului, personalul medical a constatat decesul bărbatului”, a transmis IPJ Constanța.

La locul faptei s-au deplasat pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, precum și echipajul unei ambulanțe.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.

*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim-ajutor psihologic puteți contacta hub-ul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă non-stop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (5)
Avatar comentarii

Silvia06 26.07.2023, 22:51

Doamne fereste

Avatar comentarii

laurlaur2180 26.07.2023, 23:13

Trăim într-o lume nebuna

Avatar comentarii

Any0205 26.07.2023, 23:37

Doamne ferește!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.