Un bărbat și-a transferat în cont 25.000 de euro din telefonul iubitei, apoi i-a trimis un mesaj de despărțire

Comentează
O tânără blondă, cu un pulover alb cu inimioare negre, doarme pe un pat pe care este un cearșaf alb și ține o mână pe telefonul mobil

Un bărbat i-a luat telefonul mobil iubitei sale, în timp ce aceasta dormea, și a făcut transferuri bancare în valoare de 25.000 de euro către propriul cont, în Italia, informează ziarul local Il Resto del Carlino.

Bărbatul i-ar fi sustras telefonul și a intrat în aplicația de home banking folosind recunoașterea facială.

Transferurile bancare, blocate

După ce a trimis banii, bărbatul ar fi plecat în toiul nopții, dispărând fără urmă. Tânărul de 20 de ani, originar din Africa de Nord, i-a trimis apoi un mesaj de adio partenerei sale, lăsând să se înțeleagă că intenționa să se întoarcă în țara de origine.

La doar câteva ore după primirea mesajului, femeia din Reggio Emilia și-a verificat soldul și a descoperit cele două tranzacții bancare.

Tânărul a fost denunțat pentru furt calificat și, datorită intervenției carabinierilor, transferurile au fost blocate.

Cum a furat bărbatul bani din telefonul iubitei

Tânărul de 20 de ani ar fi reușit să acceseze aplicația de home banking cel mai probabil prin Face ID, în timp ce femeia dormea, după care a făcut cele două transferuri bancare instant, în valoare totală de 25.000 de euro, către propriul cont.

Accesând aplicația bancară a victimei, el ar fi mărit mai întâi limitele de retragere, apoi ar fi făcut transferurile.

Au fost efectuate două transferuri instant: unul de 20.000 de euro și un al doilea de 5.000 de euro, ambele ajungând direct în contul său curent.

Femeia l-a denunțat la poliție

După ce i-a golit contul, tânărul i-a trimis fetei un mesaj de adio, lăsând impresia că era pe punctul de a se întoarce în țara natală.

Ea s-a prezentat la carabinierii din Rubiera care, după ce au adunat elementele necesare, au obținut imediat un ordin de sechestru din partea Parchetului din Reggio Emilia, reușind să blocheze suma sustrasă.

Africanul de 20 de ani s-a ales cu plângere penală

Polițiștii din Rubiera au făcut o plângere penală sub acuzația de furt calificat în cazul tânărului de 20 de ani, cetățean nord-african, rezident în zona Reggio Emilia.

Totul a început cu denunțul depus de victimă, care a încheiat relația după ce a descoperit că fusese jefuită. Ancheta continuă pentru a definitiva acuzațiile care îi sunt aduse tânărului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
Cătălin Măruță prezintă emisiunea „Furnicuțele” la Antena 1 | Foto: captură YouTube
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Furnicuțele” pe Antena 1
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!