Scandal la ștrandul Trivale din Pitești, sâmbătă, 24 iunie, după ce mai mulți tineri veniți să se relaxeze s-au luat la ceartă, relatează portalul local Ziarul Argeșul, care preia informații oferite de poliția județeană.
Două echipaje din cadrul Secției 3 Poliție Pitești s-au deplasat la fața locului, însă până la sosirea agenților, conflictul s-a aplanat.
În bătaie au fost implicați un adolescent de 15 ani și un tânăr de 22 de ani, precum și un alt bărbat, 29 de ani.
Tânărul de 22 de ani s-a rănit la o mână și a fost dus la spital. Comunicatul IPJ Argeș vorbește despre „autoaccidentare”.
Polițiștii au deschis dosar penal și au audiat peste 10 persoane.
Până la acest moment, persoanele vătămate nu au formulat plângere.
piciusz 07.01.2024, 16:05
i-a batut soarele in cap...