Un tânăr de 23 de ani s-a răsturnat cu mașina marți, 4 ianuarie, în județul Suceava, pe DN 2K, pe raza localității Iaslovăț, dar a scăpat fără răni grave. El are însă acum dosar penal pentru trei infracțiuni, notează publicația Știri Suceava.
Când a ajuns într-o curbă la stânga, șoferul a pierdut controlul volanului și a ajuns în șanțul din partea stângă a drumului, a rupt un stâlp care susținea indicatorul „depășirea interzisă” după care s-a răsturnat, blocând un sens de mers.
În mod miraculos, conducătorul auto, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, a scăpat cu răni ușoare.
Tânărul a fost testat la fața locului, în ambulanță, cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ce au mai descoperit polițiștii:
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui vehicul fără a poseda permis, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.