Preotul Ioan Istrati a relatat totul pe pagina sa de Facebook, iar povestea lui a avut un ecou nebănuit, pentru că foarte mulți dintre cei care i-au văzut postarea au mărturisit că au fost mișcați până la lacrimi.

Preotul Istrati a scris pe rețeaua socială că a fost chemat în maternitate să boteze un bebeluș născut la șase luni, care nu mai avea mult de trăit. I-a dat acestuia taina Botezului, iar ce s-a întâmplat după l-a marcat pentru vecie.

Preotul Ioan Istrati

Preotul Ioan Istrati

„Într- o zi Ilinca, o asistentă minune care m-a moşit pe mine, tot neamul meu şi copiii mei, m-a chemat de urgenţă la maternitate să botez un copilaş născut la şase luni, prematur, care era pe moarte.

M-am dus cu inima cât un purice, și după ce m-au blindat cu papuci, mască, ochelari, cască, am intrat pe tărâmul războiului dintre viaţă şi moarte.

Zeci de bebeluşi născuţi la 5, 6 şi 7 luni, cu mii de fire şi furtunaşe, se zbăteau să treacă de hotarul morţii.

Unul era atât de mic, avea vreo 500 de grame cred, dar se scremea din toată fiinţa lui, încordându-şi mânuţele cât degetele mele mici.

Aşa plânge el, mi-a zis Ilinca.

Copilaşul bolnav, sub un kilogram, stătea într-o măgăoaie electronică teribilă. Cu mănuşi l-am luat, plin de fire cum era, şi l-am botezat, udându-l cu apa sfințită. Apoi cu o linguriță microscopică l-am împartăşit cu un miligram în care era Hristos întreg, Împăratul veacurilor.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Copilul ăsta n-a pus un gram de la naştere, are insuficienţă respiratorie gravă, şi totuşi nu vrea să moară”. Aşteaptă să intre în raiul Bisericii, am zis eu.

Mi-am luat un scaun şi l-am privit îndeaproape pe pruncuşor, în incubator, preţ de câteva minute. O pace adâncă era pe chipul lui. Dintr-o dată, şi-a întors capul spre mine şi mi-a oferit cel mai frumos zâmbet care există în univers. O poartă de lumină s-a deschis în inima mea. Eram tatăl lui spiritual, nu? Lacrimile mi-au zvâcnit din ochi şi n-am mai văzut decât vreo două asistente alergând de colo colo. Şi linia vieţii de la electrocardiograf neîntreruptă, țiuind monoton, mirosind reavăn a moarte.

Copilul ăsta te-a aşteptat să-l creştinezi, mi-a zis Ilinca. Eram atât de zdrobit încât n-am mai zis nimic. Dar în minte mi se pecetluise pentru veşnicie zâmbetul acela dumnezeiesc”, a povestit preotul Ioan Istrati.


Citește și: Sorina Pintea, ministrul Sănătății: „Avem 6,4%, o rată dublă a infecțiilor asociate actului medical, tocmai pentru că am început să le raportăm!”


 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în România și succesul e unul uriaș
FANATIK.RO
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în România și succesul e unul uriaș
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Observatornews.ro
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI