Părinții lui spun că atunci când a venit pe lume, Bayezid arată deja ca un bătrân, iar semnele îmbătrânirii i s-au accentuat de-a lungul anilor. Băiețelul are fața umflată, pielea lăsată, dureri articulare și dificultăți urinare. Acesta a fost duși la nenumărați medici, însă aceștia spun că micuțul suferă de o boală genetică extrem de rară și necunoscută care îl face să pară că a îmbătrânit prematur.
“Bayezid a învățat să meargă abia la vârsta de trei ani, însă avea toți dinții dezvoltați la doar trei luni. Fizicul lui este anormal, însă mental este foarte sănătos, poartă conversații uimitoare și este foarte intuitiv pentru vârsta lui. Nu arată ca alți copii, arată ca un om bătrân. E primul meu copil și mă doare foarte tare să-mi văd copilul așa”, a spus și mama băiatului, care spune că s-ar juca cu copiii de vârsta lui, dar lor le e frică să se joace cu el.
Bunicul lui, Hashem Shikdar, a declarat că fiul său, Lablu Shikdar, s-a însurat la vârsta de 18 ani cu o verisoară, iar un an mai târziu s-a născut Bayezid, fapt pentru care el crede că este vorba de un blestem, deși astfel de căsătorii sunt des întâlnite în satul lor. „Nu avea piele pe el când s-a născut. Oamenii sunt îngroziți când îl văd. Arată ca un bătrân de 80 de ani care a fost distrus de boli”, a spus bunicul. „Poate să meargă, mănâncă, vorbește ca alți copii de vârsta lui și are o memorie foarte bună”, spune și tatăl copilului Lablu, care spune că în ciuda înfățisării sale, Bayezid este un copil normal și foarte inteligent și că speră că dacă urmează un tratament adecvat își va reveni.
Medicii spun că acesta este singurul caz din țara lor și nu au mai întâlnit așa ceva. Au mai avut un copil care suferea de progeria și îmbătrânea extrem de repede, însă Bayezid s-a născut așa și nu știu exact care e cauza, având nevoie să facă cercetări amănunțite și de lungă durată.
Bayezid Hossain readuce în plin plan filmul „Strania poveste a lui Benjamin Button”. Filmul îl are ca protagonist în rol principal pe Brad Pitt în rolul unui bărbat care se naște bătrân și întinerește pe parcursul vieții.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_20e5e4379ed8aa758ff0f6211db96e5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_edbb3f218335ec10f389eed91d6834ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_044737bbd50dde090777a47ca23b369e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_592869db98234ae742c2b7ef7edb8086.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e321959ff6e7a93c753e93d91e82e5c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_87775f205cd1ed9fb9c48478983bd359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_599c4257a6784c1e950ecb237f3001a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_bea40d9bebabd629246ed541580e0d41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4983f95364e5077e92265cc388795a68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8a8f0580a1ceacfce5e6bf87e99560b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9d8eea90d3a99265ab37dd2570d710b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/remorcher-scufundat-midia-18-martie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-marfar-intra-intr-o-cisterna-plina-cu-motorina-giurgiu.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b4539d466438d50990269b89cf730657.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b3d26eb744550efd15e49aeb5772627a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/vero-caliman-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alina-pavalache-pianista.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_773851ecbe84f99a180ae8709f554e1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0518049c70eaeb0d7d4330ae56c7664f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tampa-brasov.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-a-anuntat-cu-ce-propuneri-va-merge-pnl-la-consultarile-cu-nicusor-dan-e1778845904607.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-spalat-vase-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-fecioara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-leu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-rac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-gemeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zestre.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nuscale-nuclearelectrica-e1779105938176.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/65388398012258870963790329090661496407911980n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bataie-aeroport-baneasa-21-aprilie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/gettyimages-2061359790-scaled-e1779436916622.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.