Biden, în Europa. Care sunt planurile liderului SUA, într-un moment în care războiul din Ucraina intră într-o fază nouă și incertă

Comentează

Liderul de la Casa Albă a plecat miercuri spre Europa, unde se va întâlni cu aliați-cheie ai SUA la Bruxelles și Varșovia, în vreme ce Vestul face eforturi pentru a ajuta Ucraina, care rezistă încă de aproape o lună invaziei militare a Rusiei, scrie agenția de presă Associated Press.

Joe Biden a început miercuri o călătorie de patru zile, care îi va testa capacitatea de a gestiona cea mai gravă criză a continentului de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Vizita vine pe fondul unor temeri tot mai puternice că Rusia ar putea escalada și mai mult ofensiva împotriva civililor, pe măsură ce invazia se lovește de problemele logistice și de rezistența acerbă a Ucrainei.

„Există o amenințare reală”, a spus Biden chiar înainte de plecarea de la Washington, când a fost întrebat dacă există riscul ca Rusia să folosească arme chimice în Ucraina.

Și criza umanitară capătă proporții tot mai mari. Milioane de refugiați au fugit din calea luptelor, majoritatea trecând granița în Polonia, dar și în România și Republica Moldova, iar războiul a pus în pericol recoltele de grâu și orz ale Ucrainei, o amenințare pentru regiunile sărace din Africa sau Orientul Mijlociu, care se confruntă deja cu probleme umanitare.

Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al lui Biden, a declarat că acesta se va coordona cu aliații pentru a asigura asistența militară pentru Ucraina și pentru a aplica noi sancțiuni împotriva Rusiei. El a adăugat că Biden face, de asemenea, un efort pentru a spori, pe termen lung, apărarea în Europa de Est, unde tot mai multe țări se tem de agresiunea rusă. Președintele urmărește, de asemenea, să reducă dependența continentului de energia rusă, a mai spus Sullivan.

„Acest război nu se va încheia ușor sau rapid”, a declarat Sullivan, marți. „În ultimele câteva luni, Occidentul a fost unit. Președintele călătorește în Europa pentru a se asigura că rămânem uniți”, a adăugat el.

Sullivan a precizat că referirile lui Vladimir Putin la potențiala folosire a armelor nucleare la începutul conflictului sunt îngrijorătoare și a adăugat că Biden va discuta cu aliații despre un „potențial răspuns” dacă liderul rus va face acest pas.

Negocieri fără rezultat

În orice caz, scrie Associated Press, felul în care Sullivan a descris călătoria lui Biden a fost un alt semn că războiul intră într-o fază nouă și incertă.

După ce invazia inițială nu a reușit să răstoarne guvernul ucrainean, războiul a devenit unul de uzură pentru Putin, care se bazează acum pe lovituri aeriene și artilerie ce devastează centrele urbane.

Negocierile dintre Ucraina și Rusia nu au produs o încetare a focului și nu au oferit o cale de încheiere a conflictului, iar SUA continuă să trimită arme către forțele ucrainene.

Efectele războiului se multiplică. Biden a avertizat că Rusia ar putea plănui atacuri cibernetice împotriva companiilor americane, iar vineri a vorbit cu președintele chinez Xi Jinping pentru a-l avertiza să nu sprijine Rusia, militar sau financiar.

Între timp, un înalt oficial al Departamentului de Stat a vizitat India în această săptămână, la scurt timp după ce această țară a decis să cumpere mai mult petrol rusesc.

Summit NATO, summit G7, vizită la Varșovia

Prima oprire a lui Biden este la Bruxelles, unde va participa la întâlniri succesive. NATO organizează joi un summit de urgență, unde este așteptat ca Biden să își reitereze sprijinul pentru articolul 5, care îi obligă pe toți membrii la apărare colectivă în cazul în care vreunul dintre ei este atacat.

„Cred că reuniunea șefilor de stat și de guvern din NATO va oferi încă o platformă pentru a ne demonstra unitatea, sprijinul nostru față de Ucraina, dar și disponibilitatea noastră de a proteja și apăra toți aliații NATO", a declarat duminică secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Și, prin trimiterea acestui mesaj, prevenim o escaladare a conflictului până la un război în toată regula între NATO și Rusia”, a adăugat acesta.

Aliații vor avea și posibilitatea de a vorbi cu liderul Ucrainei. „Preşedintele Zelenski este invitat să se adreseze la summitul NATO prin legătură video. Aceasta va fi ocazia pentru liderii ţărilor aliate să îl audă vorbind în direct despre situaţia catastrofală în care se află poporul ucrainean din cauza agresiunii Rusiei", a indicat un responsabil NATO într-un comunicat.

Biden va participa, de asemenea, la reuniuni ale Uniunii Europene, dar și ale G7 - care include cele mai bogate democrații din lume.

El va merge apoi vineri la Varșovia, unde se va întâlni cu oficiali polonezi pentru a discuta despre criza umanitară enormă provocată de fuga refugiaților din Ucraina. Biden are programată sâmbătă o întâlnire cu președintele polonez Andrzej Duda.

Duda, a cărui țară a suferit o ocupație nazistă brutală în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a comparat acțiunile Rusiei în Ucraina cu infamele forțe SS ale lui Adolf Hitler. Aflat marți în vizită în Bulgaria, Duda a declarat că armata lui Putin „se comportă exact în același mod”. El a declarat că speră ca și cei responsabili de atacurile asupra civililor să fie aduși în fața instanțelor internaționale.

Liderii polonezi au făcut presiuni pentru o misiune occidentală de menținere a păcii în Ucraina, un pas pe care SUA și alți aliați occidentali se tem să îl facă, apreciind că ar putea duce la o extindere a războiului. Liderii polonezi doresc, de asemenea, o prezență militară sporită de-a lungul flancului estic al NATO.

Sullivan a declarat că deplasarea lui Biden în Polonia este o oportunitate importantă de „a se întâlni cu un aliat aflat în prima linie și foarte vulnerabil”.

Săptămâna trecută, la sediul NATO de la Bruxelles, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, și omologii săi au analizat ce fel de apărare să construiască pe flancul estic al organizației, din Estonia în nord, prin Letonia, Lituania și Polonia, până în Bulgaria și România la Marea Neagră.

Scopul este de a-l descuraja pe Putin să ordone o invazie a oricăruia dintre cei 30 de aliați, nu doar pe durata războiului din Ucraina, ci și în viitor.

Asta în condițiile în care Putin a cerut ca NATO să își retragă forțele de pe flancul său estic și să înceteze extinderea.

Sullivan a declarat că Biden „va lucra cu aliații la ajustări pe termen mai lung ale poziției forțelor NATO”.

Vizita lui Biden în Polonia urmează vizitei vicepreședintelui Kamala Harris la Varșovia și București la începutul acestei luni. În timp ce Harris se afla în Polonia, Duda a cerut administrației Biden să accelereze procedurile de acordare a vizelor pentru ucrainenii care au rude ce locuiesc în Statele Unite, astfel încât aceștia să se poată reinstala în SUA cel puțin temporar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Spitalul Universitar de Urgență din București, secția SUUB
16 sept.
Ministerul Sănătății ia bani de la programele naționale și salariile rezidenților pentru a susține UPU în septembrie și octombrie
Noja Paladia era considerată cea mai vârstnică persoană din întreaga regiune a Balcanilor. Foto: Orașul Cugir
16 sept.
A murit Noja Paladia, cea mai vârstnică persoană din România. Femeia din Cugir avea 111 ani și a trăit două războaie mondiale
MONDEN
5 STIRI MONDENE 16 09 2026
Exclusiv
16 sept.
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo pentru fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
Exclusiv
16 sept.
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
POLITIC
Președintele Nicușor Dan va avea prima întâlnire în cadrul consultărilor de la Cotroceni cu reprezentanții PSD. Foto: Profimedia
16 sept.
Traian Băsescu îl avertizează pe Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni: varianta cea „mai sigură” vine cu un cost politic
Nicușor Dan față în față cu Sorin Grindeanu la ultima consultare oficială FOTO Presidency
16 sept.
Consultări decisive la Cotroceni: ce vor partidele, cu ce mandat merg și ce variante de premier sunt pe masă
Ultimele știri
16 sept.
Bărbat lovit în cap de un stâlp prăbușit pe trotuar, în Năvodari. Cum s-a produs incidentul
16 sept.
Primele arestări după violențele de la protestul fermierilor. Cine este Ciprian Pamfile, considerat de Jandarmerie liderul instigatorilor
16 sept.
S-au pensionat la 40 de ani, după ce au strâns o avere. Cum au economisit doi soți 1.100.000 de euro și au scăpat de datorii
16 sept.
Cele 5 motive pentru care Bolt și Lime nu vor casca obligatorie pentru trotinetiștii vitezomani
TRENDING
16 sept.
Horoscop 17 septembrie 2026. Gemenii sunt tentați să măsoare valoarea unor relații după siguranța pe care le-o oferă, deși nu e corect
16 sept.
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
16 sept.
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
Zeci de mașini oprite la semafor pe un bulevard din Italia
16 sept.
O țară din Europa elimină impozitul auto anual pentru milioane de mașini cu o singură condiție
Creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj
16 sept.
Ce se întâmplă în creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj: artiști din 7 țări și medici neurochirurgi pun în scenă un festival diferit
Un bărbat la un restaurant care poartă tricou albastru. Pe scaune se află oameni care aplaudă
16 sept.
Gestul unui patron față de un chelner, aplaudat de toți clienții: „Astăzi este o dimineață specială”
O femeie într-o peșteră, în timpul unei drumeții pe munte
16 sept.
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
16 sept.
Un bărbat suspectat de implicare în coordonarea violențelor din Piața Victoriei, prins cu un pistol în mașină, în Bihor. „Regele Scorpionilor” va fi adus la București
Un tiktoker din România a mers în vacanță în Siria
16 sept.
Un tiktoker a mers în vacanță în Siria, a spus câți bani a cheltuit pe mâncare și a devenit viral: „E cam 3 lei”
Nave militare ancorate în Portul Constanța
16 sept.
Porturile militare Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, protejate de drone cu un sistem creat de Marina SUA. Ce este și cum funcționează Black Talon
Barierele Pitagone au o înălțime de aproximativ un metru și o greutate individuală de 43 de kilograme. Foto: Profimedia
16 sept.
20 de bariere antiteroriste Pitagone F11 de peste 50.000 de euro, cumpărate pentru București. Unde vor fi instalate
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor