„Avem o listă cu 2.000 de persoane care sunt căutate, dar până acum am găsit doar 300”, a declarat un oficial din cadrul Ministerului de Interne din Ecuador, potrivit agenției France Presse.  „În acest moment avem 480 de oameni care au murit și aproximativ 2.560 de răniți”, a adăugat acesta.

Cutremur în Ecuador

Seismul din Ecuador este considerat cea mai mare tragedie din ultimele șapte decenii din această țară, potrivit președintelui Rafael Correa. Acesta a subliniat că reconstrucția zonelor afectate va costa miliarde de dolari.

Cutremur în Ecuador

În acest timp, operațiunile de salvare continuă. Sute de pompieri, poliţişti, militari şi salvatoriscormonesc printre ruinele oraşelor de pe coasta Ecuadorului, care au fost cele mai afectate de cutremur. Cu toate acestea, timpul trece, iar speranțele că vor mai fi găsiți supraviețuitori printre ruine sunt din ce în ce mai mici.

Cutremur în Ecuador

Mai multe echipaje de intervenție din Columbia, Mexic și El Salvador au mers în Ecuador pentru a-și oferi ajutorul. Totodată, 83 de specialiști în gestionarea dezastrelor din Elveția și Spania au sosit în țara devastată de seism.

Guvernul de la Quito a anunțat că peste 1.500 de clădiri au fost distruse, iar peste 18.000 de persoane au dormit în adăposturi, relatează Sky News. În multe orașe care sunt izolate din cauza alunecărilor masive de teren,  supraviețuitorii au rămas fără apă curentă și electricitate.

Cutremur în Ecuador

Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 a avut loc sâmbătă în provincia Esmeraldas din nord-vestul Ecuadorului. Seismul s-a produs la o adâncime de 19,2 kilometri, potrivit Institutului american de geofizică și a fost urmat de peste 160 de replici.

Fotografii: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.