Gadheim, un sat aflat la circa 55 de kilometri de Westerngrund, va fi centrul geografic al Uniunii Europene. La intrarea în localitate, o pancartă pe care scrie „Viitorul centru al Europei” îi întâmpină de pe acum cu mândrie pe vizitatori, iar localnicii au pregătit deja şi stâlpul pe care ar urma să fluture steagul Uniunii Europene.

Gadheim este o localitate prea mică pentru a avea propriul primar şi intră sub jurisdicţia edilului din municipalitatea învecinată, Veitshoechheim. Primarul Juergen Goetz a declarat pentru Reuters că speră că noul titlu va putea atrage mai mulţi turişti în zonă.

Localnicii sunt încântaţi de perspectiva de a deveni centrul Europei şi unul dintre ei chiar i-a propus primarului să-i acorde Theresei May titlul de cetăţean de onoare al Gadheimului, potrivit Agerpres.

Dar „acest lucru ar fi evident cam greu”, a comentat Goetz. „Desigur că Gadheim are motive să sărbătorească, dar cred că pentru Europa ca întreg nu va fi o zi bună”, a adăugat acesta.

Pentru cei din Westerngrund, pierderea titlului obţinut în 2013, după aderarea Croaţiei la blocul comunitar, va fi în schimb o zi tristă. Locul exact este marcat în prezent cu o placă, o hartă şi un drapel al Uniunii.

Foto: cntraveler.com


Interviu cu europarlamentarul Cristian Preda: Kovesi va fi numită procuror european când se termină mandatul României la președinția Consiliului UE


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.