Blocul A este format din 6 scări, are 523 de apartamente și garsoniere. Din septembrie 2015, a fost sistată apa caldă de consum și încălzirea, iar RADET a acționat în instanță asociația de proprietari. Datoria pe care o au către RADET este de 666.534 de lei, adică peste 140.000 de euro.
Mulți dintre cei care locuiesc aici nu și-au permis să-și pună centrală termică, așa că se bucură de fiecare zi cu soare și abia așteaptă să vină vara. “Nu este nici pic de căldură, e groaznic. În afara de gazele de la aragaz, nu există nimic aici. Acum mai dăm drumul la aragaz, mai băgăm o aerotermă, în rest e foarte greu”, spune Aurora (55 de ani), care locuiește pe scara 2 a blocului.
“De doi ani mi-am pus centrală electrică. Mulți nu locuiesc în bloc. Bunicii lor au locuit aici sau părinții lor, iar ei stau pe nu știu unde. La mine pe palier, din 7-8 apartamente și garsoniere, sunt doar două apartamente ocupate. Problema este că locuiesc și mulți chiriași, dar nu plătesc nimic”, spune Paul Stănoia (77 de ani).
Din anul 2012, Asociația de Proprietari strada Gării de Nord 6- 8 Bloc A are o altă conducere. Camelia Drăgoi, actualul administrator (nu a vrut să fie filmată, dar a acceptat să stea de vorbă cu noi – n.r.) spune că a reușit să obțină actele de la fosta conducere doar cu ajutorul poliției locale. “Eu când am preluat blocul, erau datorii de 1.800.000 de lei, la Apa Nova, la RADET și la stat”, explică administratorul Camelia Drăgoi.
Vechea conducere a blocului avea un contabil, un administrator tehnic și o casieră. “Responsabilitatea era împărțită. Funcția de administrator cu răspundere unică nu o îndeplinea nimeni. Contabila care a fost până în 2012 a decedat”, adaugă Camelia Drăgoi. Noua conducere a făcut plângeri penale pe numele tuturor membrilor vechii conduceri a asociației de proprietari. Doar că unii dintre ei au decedat. “Nu știu cât au fost furturi, cât a fost proastă gestionare”, mai spune actualul administrator.
Pe lângă asta, în bloc sunt și foarte mulți datornici. Blocul are 523 de apartamente și garsoniere și cam 200 de restanțieri. “Dacă vă uitați pe lista (de întreținere – n.r.), sunt câțiva cu datorii foarte mari, dar sunt și datorii de 3.000 de lei, 4.000 de lei. Lunar se încasează undeva la 65% lista de întreținere” (foto), explica administratorul motivul pentru care asociația nu poate plăti la timp facturile.
Două familii au restanțe de peste 60.000 de lei
În două din cele șase scări ale blocului A de pe strada Gării de Nord 6-8 locuiesc două familii care au datorii la întreținere de peste 60.000 de lei, fiecare.
“Avem doi mari datornici cu peste 60.000 de lei. Avem dosare de executare cu ei. Spre exemplu, o casă e scoasă la licitație și a venit banca și a achiziționat-o în contul datoriei, noi nerecuperându-ne niciun leu. Banca avea pusă ipotecă pe 100.000 de franci. În momentul când noi am făcut executarea silită, a intervenit banca și l-a achiziționat în contul datoriei. Apartamentul a fost evaluat la 28.000 de euro. L-a achiziționat banca”, spune Camelia Drăgoi.
Nici în cazul celui de-al doilea apartament cu datorii mari, asociația nu poate nimic, din cauza că locatarii de acum nu au niciun venit și nici nu sunt proprietari.
“Mai există un apartament pentru care avem două dosare aflate acum la executor. Între timp a decedat proprietara, care avea poprire pe pensie (pentru plata datoriilor la întreținere – n.r.). Problema este că nu are succesiunea făcută și noi nu putem face executare imobiliară. Iar ei (actualii locatari – n.r.) nu au venituri, deci nu avem pe ce să le punem poprire și, nefiind proprietari pe apartament, nu poți să-i scoți casa la vânzare”, mai spune actualul administrator.
O altă situație în care locatarii au fost lăsați în frig din cauza administratorului a fost prezentată recent de reporterii Libertatea. O pensionară, administrator al unui imobil de pe Șoseaua Olteniței, din sectorul 4, și-a lăsat vecinii cu datorii totale de peste 100.000 de euro la utilități. Oamenii așteaptă acum o rezolvare de la poliție.
Citește și:
REPORTAJ/Meci caritabil de hochei pentru un tată fără picior care-şi creşte singur copiii, după ce mama micuților a murit
REPORTAJ/Meci caritabil de hochei pentru un tată fără picior care-şi creşte singur copiii, după ce mama micuților a murit