SUV-ul german care a costat peste 40.000 de euro în 2010 a ajuns zdrobit într-un depozit de fier vechi din Nantes, în decembrie 2020. Românul l-a parcat abuziv mai mult de șapte zile „în același punct de pe drumul public” și BMW-ul X1 a fost inițial confiscat.
Autoritățile au avut o primă dificultate în identificarea proprietarului. Vehiculul a fost achiziționat în 2012, în Anglia, de un cetățean român care a păstrat și în Franța plăcuțele de înmatriculare. A apărut după două săptămâni, dar a refuzat să plătească costurile de „confiscare, îndepărtare, custodia și expertiza vehiculului său”. O expertiză estimase la 740 de euro valoarea de piață a vehiculului, în plus, considerându-l „inapt pentru a fi condus în condiții normale de siguranță”.
Municipalitatea, prin serviciul public de sechestru auto, a fost autorizată prin Codul Rutier să procedeze, în termen de zece zile, la distrugerea mașinii, în lipsa plății de către proprietar a costurilor de eliberare. Acesta din urmă fusese încă o dată informat „că exista riscul ca vehiculul să fie distrus”, dar nu s-a prezentat să-l ridice.
Prin urmare, „fără să aibă vreo vină”, după cum a stabilit tribunalul, municipalitatea a dispus distrugerea BMW-ului. Într-o decizie făcută publică ieri, instanța i-a respins proprietarului cererea de despăgubiri în valoare de 5.000 de euro pentru ceea ce a considerat că e prejudiciul său.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
NicolaeS • 17.04.2024, 07:44
Un exemplu care ar trebui urmat. S-ar mai reduce numarul nesimtitilor.