Producția acestui model va scădea de la 52 de avioane pe lună la 42, în jumătatea lunii aprilie, a comunicat compania într-o declarație oficială. Este vorba de scăderea numărului livrărilor pentru modelul Boeing 737 Max, implicat în ambele accidente, arată bbc.com.

Acest model este ținut la sol după ce ancheta preliminară sugerează o defecțiune a unui sistem de poziționare.

Avionul aparținând Ethiopian Airlines s-a prăbușit la câteva minute de la decolarea din Addis Ababa în luna martie, și niciunul din cei 157 de pasageri nu a supraviețuit.

Același tip de avion al companiei indoneziene Lion Air s-a prăbușit în mare cu numai câteva luni înainte, la scurt timp de la decolarea din Jakarta. 189 de oameni au murit atunci.

Anchetele au stabilit o defecțiune a sistemului anti-stall – sistem cunoscut ca MCAS, care a determinat avionul să ajungă cu botul în jos, în mod repetat, fără ca pilotul să-l poată redresa.

Un raport al autorităților etiopiene emis joi arată că piloții zborului ET302 au urmat în mod repetat procedurile cerute de compania Boeing înainte de prăbușire.

Acum știm că cele două accidente au fost provocate de o serie de evenimente având în comun o activare defectuoasă a sistemului MCAS. Avem responsabilitatea să eliminăm acest risc și știm cum s-o facem” a declarat directorul executiv al Boieing, Dennis Muilenburg. Acesta a precizat că Boeing a îmbunătățit partea de software a sistemului și a terminat instruirea piloților pentru modelul Max.

Lucrăm în continuare la asta și am modificat sistemul de producție al modelului 737 pentru a se sincroniza cu sistemul de livrări. Aceasta ne permite să ne concentrăm pe îmbunătățirea software-ului și repunerea în circulație a modelul MAX” a mai spus oficialul.


Citește și: Societatea de Transport București explică de ce Primăria cumpără 100 de tramvaie și nu le produce în uzina proprie: „Licitația este pentru tramvaie de 36 de metri, noi producem de 27 de metri, nu știm să facem mai mari”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.