UPDATE ora 18.00: Este oficial. Judecătorii au admis contestația formulată de Bogdan Peșchir, potrivit minutei instanței.
„S-a desființat în parte încheierea contestată și, în rejudecare, s-a respins ca nefondată propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive față de inc. Peschir Bogdan și, pe cale de consecință, s-a revocat măsura arestării preventive luată față de inculpat. S-a dispus punerea în libertate a inculpatului Peșchir Bogdan dacă nu este reținut, arestat sau deținut în altă cauză. S-au menținut celelalte dispoziții din încheierea contestată care nu contravin prezenței. Soluția este definitivă”, scrie în decizia Tribunalului București.
Știrea inițială: Peșchir urmează să iasă din sediul Arestului Central al Poliției Capitalei peste câteva ore, potrivit surselor Libertatea.
Pe 21 martie, Bogdan Peşchir (bogpr pe TikTok) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile prin decizia Judecătoriei Sectorului 5. Inițial, Bogdan Peșchir fusese reținut pentru 24 de ore după audierile de la sediul IGPR din Șoseaua Ștefan cel Mare, în dosarul privind finanțarea campaniei din 2024 a lui Călin Georgescu.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-au acuzat de coruperea alegătorilor prin mijloace electronice în formă continuată de 265 de ori.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e6150a03741cfd3b812fcc8860a88474.jpg)
Concret, ancheta a relevat că, între 28 martie 2024 și 31 ianuarie 2025, Bogdan Peșchir a oferit aproape 900.000 de dolari americani prin gift-uri pe TikTok și alte sume prin Revolut (302.000 de lei și aproape 18.000 de dolari americani) către 265 de persoane, pentru a influența votul acestora la alegerile prezidențiale din 2024.
În noiembrie 2024, SRI a anunțat, într-un document desecretizat de CSAT, că Bogdan Peşchir, care are afaceri în Braşov, i-a finanţat campania lui Călin Georgescu cu aproape 400.000 de euro. În decembrie 2024, pe baza acestui raport, CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale, câștigat de Georgescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

fantoma_lui_BabaNovac • 25.04.2025, 21:57
Pai omul a fost chiar sageata serviciilor, ma rog, al unui grup din cadrul serviciilor romane
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_e8e54b4bf1ea54e61dfd1420189e7bd2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1f55b5cf813a10a1a9395874e0a879f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9eca5b9e35a1d2113f5a8a7121a4c7d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_722ee7dff7aff5c2cca80081b789264d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_17c2b1c3ce9a8addd4a4747a13232867.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_2ed2331e00a997701f8cdb6ba8858f85.jpg)