De Andreea Radu,

La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 – 31 martie 2019, iar fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.


Povestea primului raliu din România, care a avut loc în urmă cu aproape 55 de ani


 

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil
GSP.RO

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil

Horoscop 26 februarie 2020. Leii au motive să fie nemulțumiți azi
HOROSCOP

Horoscop 26 februarie 2020. Leii au motive să fie nemulțumiți azi