Vântul puternic a făcut ravagii sâmbătă, 2 decembrie, în mai multe zone din municipiul Braşov, unde mai mulți copaci au fost doborâți, iar o antenă s-a desprins de pe un acoperiș. Probleme au fost și pe drumul spre Poiana Brașov, unde un pom căzut pe carosabil a blocat circulația, a anunțat ISU Brașov, citat de site-ul local Mytex.
Potrivit ISU, pompierii brașoveni au intervenit pe parcursul acestei zile pentru degajarea a trei arbori doborâți rafalele de vânt.
Unul dintre arbori a căzut pe Drumul Naţional 1E, care duce din oraş către staţiunea Poiana Braşov, ceilalţi doi au căzut pe strada Carpaţilor şi pe strada I.L Caragiale din municipiul Braşov.
Tot în oraș, pompierii au intervenit pe strada Nicolae Bălcescu pentru degajarea unei antene, dar şi la clădirea Poştei, pe Bulevardul Eroilor, pentru degajarea unor elemente de acoperiş desprinse, care prezentau pericol pentru trecători.
„Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
Meteorologii au emis sâmbătă, 2 decembrie, două alerte cod galben de vânt puternic, valabile până duminică după-amiaza, la început în 26 de judeţe, iar ulterior în zone din 10 judeţe.
Dori.l 02.12.2023, 18:53
Vremea nu poate fi controlata.
Narcisu 02.12.2023, 20:27
Clădirile și copacii din tara asta au devenit foarte vulnerabile la orice pală de vânt..
MoSi202 02.12.2023, 20:33
Bine că nu a fost mai grav !
Liviu015 02.12.2023, 21:21
Natura se dezlănțuie și nu poate fi oprita.
Nicoleta1807 02.12.2023, 22:11
Aceste fenomene devin din ce în ce mai puternice